”Regatul Unit continuă să creadă că este absolut în interesul său să plece cu un acord, însă noi trebuie să avem un acord care să fie susţinut în Parlament, iar acest lucru necesită modificări ale acordului retragerii”, a anunţat el într-o conferinţă de presă obişnuită.
May şi-a informat Cabinetul, reunit marţi, că ”schimbări juridice ale «backstop»-ului vor fi necesare pentru a obţine susţinerea Camerei Comunelor”, a adăugat el, referindu-se la dispoziţia prevăzută în acordul divorţului, menită să evite o reimpunere a unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda.
”Asta înseamnă redeschiderea acordului retragerii”, a adăugat el, afirmând că, în pofida trecerii timpului, Guvernul rămâne ”hotărât să părăsească (UE) la 29 martie”, aşa cum s-a prevăzut.
Întrebat despre reacţia Bruxellesului, care a exclus o redeschidere a negocierilor acordului, purtătorul de cuvânt a apreciat că ”mesajul liderilor europeni este clar, ei vor o ieşire cu acord şi ei înţeleg că acest lucru este atât în interesul UE, cât şi al Regatului Unit”.
El a adăugat că ”ne putem aştepta ca premierul să discute cu UE în cursul zilei” de marţi.
Acordul divorţului semnat de May cu UE a fost respins cu o majoritate zdrobitoare de către deputaţii britanici.