4.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInternaționalTheresa May încearcă din nou să convingă UE să modifice acordul Brexitului

Theresa May încearcă din nou să convingă UE să modifice acordul Brexitului

Theresa May se întâlneşte cu preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker ”pentru a a face rezumatul” situaţiei Brexitului, la ora locală 18.30 (19.30, ora României), la Bruxelles, a anunţat marţi CE, potrivit Afp.

Este ”clar o reuniune importantă”, a comentat marţi purtătorul de cuvânt al conducătoarei conservatoare.

”Ea lucrează intens pentru a obţine modificări constrângătoare” ale „backstop”-ului, a adăugat el, referindu-se la o dispoziţie a acordului divorţului menită să păstreze o frontieră deschisă pe Insula Irlanda după Brexit, denunţată dur în Regatul Unit.

”UE trebuie sălucreze cu noi pentru a da Parlamentului asigurările pe care acesta le reclamă”, a adăugat el.

După respingerea masivă a acordului divorţului de către deputaţii britanici în ianuarie, May încearcă să redeschidă negocierile cu Bruxellesul, pentru a elabora o nouă versiune a textului, însă ea se loveşte de refuzul european.

Cu mai puţin de şase săptămâni înaintea Brexitului, la 29 martie, acest blocaj creşte riscul unei ieşiri din UE fără acord (”no deal”), un scenariu pe care toate partidele spun că vor să-l evite şi care are un potenţial devastator pentru economia britanică.

Într-un ultim avertisment dintr-o serie, constructorul de automobile Honda a anunţat marţi închiderea fabricii sale engleze de la Swindon şi desfiinţarea a 3.500 de posturi, în pofida faptului că nu a legat în mod oficial această decizie de Brexit.

REUNIUNE ”PRODUCTIVĂ”

”Premierul crede că dacă poate să obţină modificări cu privire la backstop (…), va exista o majoritate în Parlament în favoarea unui acord”, potrivit purtătorului său de cuvânt.

Reuniunea de miercuri a fost precedată de o întâlnire, luni, între negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier şi ministrul britanic al Brexitului Stephen Barclay.

Acesta din urmă a catalogat drept ”pozitivă” reuniunea, în pofida faptului că Barnier ”a reiterat că Cei 27 nu vor redeschide tratatul retragerii”, potrivit unui purtător de cuvânt al Comisiei, Margaritis Schinas.

”Nu va exista o redeschidere a acordului retragerii”, a insistat un consilier al lui Barnier, Stefaan De Rynck, marţi, într-o conferinţă la Londra, evocând un ”apetit zero” al UE Celor 27 faţă de această opţiune.

Bruxellesul este însă deschis unor negocieri cu privire la ”declaraţia politică” ce însoţeşte tratatul, un text neconstrângător juridic care trasează contururile viitoarei relaţii între Londra şi UE.

„Backstop”-ul prevede rămânerea Regatului Unit într-o Uniune Vamală cu UE, şi o aliniere la reglementările UE mai pronunţată în Irlanda de Nord, în cazul în care nu se ajunge la un acord cu privire la relaţia viitoare după o perioadă de tranziţie.

Acest dispozitiv a fost respins de către ”Brexiters”, în opinia cărora ar împiedica regatul să-şi întrerupă relaţiile cu Uniunea. May a prezentat trei soluţii în încercarea de a ajunge la un nou compromis – instaurarea unei date limită a aplicării acestei ”plase de siguranţă” irlandeze, lăsarea regatului posibilitatea de a-i pune capăt unilateral sau înlocuirea lui cu ”aranjamente alternative”.

”UN PIC DE CREATIVITATE”

Europenii ”nu pot să accepte să ofere o limită în timp a «plasei de siguranţă» şi nici o clauză a unei ieşiri unilaterale”, a declarat Schinas.

”Alte discuţii vor avea loc în cursul săptămânii pentru a se determina dacă este posibil să se ajungă la o soluţie care să obţină susţinerea cea mai largă posibil în Parlamentul britanic şi care să respecte linile directoare” ale celor 27 de state membre UE.

Liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn urmează să se întâlnească, la rândul său, cu negociatori europeni joi, convins că propunerea rămânerii Regatului Unit într-o uniune vamală ar permite ”să se iasă din impas”.

Există în continuare o speranţă să se ajungă la un compromis, a subliniat marţi fostul preşedinte al Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, evocând o capacitate a Bruxellesului de a obţine acorduri ce par imposibile.

”Este posibil, cu un pic de creativitate şi de imaginaţie, să se ajungă la un fel de compromis”, a dat el asigurări într-o conferinţă de presă pe tema Brexitului, la Londra.

Theresa May îşi acordă timp până la 26 februarie să găsească o soluţie. La această dată, fără un nou acord, o nouă dezbatere urmează să fie organizată în ziua următoare în parlament, cu privire la calea de urmat.

Cele mai citite

Andrei Ursu și Vlad Condurache s-au logodit

Andrei Ursu și Vlad Condurache au reușit să-și surprindă fanii cu o veste emoționantă: logodna lor, sărbătorită într-un cadru exotic și plin de semnificații...

Horoscop 17 noiembrie 2024. Gemeni, atenție la sănătate

Horoscop 17 noiembrie 2024. Ziua promite momente de claritate și stabilitate în plan sentimental, dar și provocări care te invită să privești lucrurile dintr-o...

General Motors concediază aproximativ 1000 de angajați la nivel global

General Motors (GM) a anunțat disponibilizarea a aproximativ 1.000 de angajați la nivel global, majoritatea din rândul personalului administrativ, ca parte a eforturilor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă