2.5 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInternaționalTemperaturile din zona arctică vor creşte cu până la 10°C în următorii...

Temperaturile din zona arctică vor creşte cu până la 10°C în următorii 100 de ani

Ziua internaţională a păcii, marcată în fiecare an pe 21 septembrie, are drept temă în 2019 „acţiunea climatică pentru pace”, pentru a atrage atenţia asupra rolului pe care acţiunile de combatere a schimbărilor climatice îl au în menţinerea păcii în lume.

Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, dezastrele naturale sunt responsabile de strămutarea unui număr de trei ori mai mare de persoane decât conflictele.

”Milioane de locuitori sunt forţaţi să îşi părăsească casele şi să caute zone mai sigure. Salinizarea apei şi a recoltelor pun în pericol siguranţa alimentară, iar impactul asupra sănătăţii publice este tot mai mare. Intensificarea tensiunilor care au ca obiect controlul resurselor naturale, precum şi mişcările în masă ale populaţiei afectează fiecare ţară şi continent în parte”, arată Ariston Thermo Group într-un comunicat.

În perioada premergătoare Zilei internaţionale a păcii, Organizaţia Naţiunilor Unite face un apel public pentru luarea de acţiuni concrete de combatere a schimbărilor climatice.

„Ne putem atinge obiectivele, dar avem nevoie de decizii, voinţă politică şi politici transformaţionale care să ne permită să trăim în continuare în armonie cu propriul climat”, a declarat António Guterres, secretar general al ONU.

O echipă de savanţi condusă de profesorul Morten Rasch, de la Departamentul de Geoştiinţe şi Gestionarea Resurselor Naturale al Universităţii din Copenhaga, trage un semnal de alarmă chiar din zona de cercetare amplasată pe solul îngheţat al insulei Disko aflată pe coasta de Vest a Groenlandei.

În următorii 100 de ani, temperaturile locale vor creşte cu cel puţin 5°C, respectiv cu 10°C în cel mai rău caz.

Zona arctică este primul loc care va fi afectat de schimbările climatice, cu repercursiuni care se extind însă asupra întregii planete. Iată de ce combaterea schimbărilor climatice reprezintă o provocare globală care nu ţine cont de graniţe.

Proiectul Ariston Comfort Challenge, care a pornit în Groenlanda în urmă cu un an, susţine o echipă internaţională de cercetători condusă de profesorul Rasch. Echipa a beneficiat de o casă modulară inovatoare şi durabilă – Ariston Comfort Zone – încălzită de centrala de înaltă eficienţă Alteas ONE, ce le-a permis să-şi continue studiile şi în timpul sezonului de iarnă. Acest lucru nu a fost posibil până acum.

”Echipa de cercetători se află în avangarda luptei pentru protecţia mediului, însă fiecare dintre noi poate da o mână de ajutor. Putem utiliza surse regenerabile de energie, echipamente eficiente energetic, putem fi  mai atenţi la amprenta de carbon pe care o generăm şi la impactul general pe care îl avem asupra Pământului. Nu există o planetă de rezervă şi fiecare dintre noi poate contribui la reducerea emisiilor de carbon”, spun reprezentanţii Ariston, potrivit News.

Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Marcel Ciolacu a demisionat din funcția de președinte al PSD după eșecul din alegerile prezidențiale 

Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD luni, 25 noiembrie, după ce a ratat intrarea în turul II al alegerilor...

Donald Trump scapă de dosarul privind violențele din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliu

Procurorii americani au cerut retragerea acuzațiilor împotriva lui Donald Trump, invocând interdicția urmăririi penale a președinților în funcție. Procurorii americani au depus o cerere pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă