4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInternaționalSUA ia în considerare eliminarea sancțiunilor pentru Rusal, producător rus de aluminiu

SUA ia în considerare eliminarea sancțiunilor pentru Rusal, producător rus de aluminiu

„Obiectivul nostru nu este să trimitem Rusal în faliment”, a precizat Steven Mnuchin, într-un interviu acordat agenţiei de presă Reuters.

„Compania ne-a abordat cu privire la o serie de probleme care ar permite scoaterea de pe listă. Nu voi intra în detalii exacte referitoare la propuneri şi nici cu privire la poziţia noastră faţă de ele, însă da, dacă găsim o soluţie acceptabilă, acesta este obiectivul nostru”, a completat Steven Mnuchin.

Compania Rusal a ajuns pe lista entităţilor sancţionate de Statele Unite la începutul lunii aprilie ca urmare al rolului pe care Federaţia Rusă l-ar fi avut în alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Atunci, i-au fost impuse sancţiuni oligarhului rus Oleg Deripaska, un apropiat de-al preşedintelui rus Vladimir Putin, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume şi totodată acţionar majoritar în Rusal, precum şi în alte şapte companii, informează Mediafax.

Problema cu aceste sancțiuni este că au perturbat piața internațională de aluminiu, fapt care a determinat mai multe țări să facă lobby în Statele Unite pentru repunerea Rusal în drepturi.

Cele mai citite

Avocații solicită clarificări din partea MAI privind dificultățile înmatriculării autoturismelor către cabinetele de avocatură

Ei cer clarificarea situației legate de refuzul înmatriculării provizorii a autoturismelor utilizate de cabinetele de avocatură Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a inițiat...

Avocații solicită clarificări din partea MAI privind dificultățile înmatriculării autoturismelor către cabinetele de avocatură

Ei cer clarificarea situației legate de refuzul înmatriculării provizorii a autoturismelor utilizate de cabinetele de avocatură Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a inițiat...

Amazon extinde investițiile în inteligența artificială: 4 miliarde de dolari suplimentari pentru startup-ul AI Anthropic

Amazon a anunțat vineri o investiție suplimentară de 4 miliarde de dolari în startup-ul de inteligență artificială Anthropic, fondat de foști lideri ai OpenAI,...
Ultima oră
Pe aceeași temă