Statele Unite(SUA) au anunţat marţi prelungirea armistiţiului, sub egida Washingtonului, între forţele dominate de kurzi care controlează vaste regiuni din nord-estul Siriei şi grupările pro-turce din Manbij, zonă majoritar arabă, potrivit barrons.com.
Armistiţiul, care a expirat, „este prelungit până la sfârşitul săptămânii şi vom căuta să ne asigurăm că această încetare a focului va dura cât mai mult posibil”, a declarat presei Matthew Miller, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.
Această prelungire a armistiţiului survine în timp ce grupurile susţinute de Ankara se pregătesc să lanseze un asalt asupra oraşului Kobane, controlat de forţele conduse de kurzi, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
Kurzii sirieni sunt componenta principală a Forţelor Democratice Siriene (FDS) susţinute de Washington. Ei au fost vârful de lance al luptei împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI).
Liderul forţelor dominate de kurzi, care controlează zone întinse din nord-estul Siriei, a anunţat pe 11 decembrie un armistiţiu cu grupurile pro-turce la Manbij, unde luptele au făcut 218 morţi în câteva zile.
Sirienii din Turcia se tem pentru viitorul lor! Decizia luată de Erdogan
Planul brusc al președintelui Tayyip Erdogan de a-l invita la discuții pe omologul său sirian, Bashar al-Assad, a stârnit temeri în rândul sirienilor din Turcia. Ei se gândesc că ar putea fi trimiși înapoi, la o săptămână după o serie de violențe anti-migranți care i-au zdruncinat deja, scrie Reuters.
Ankara a rupt legăturile cu Damascul în 2011, după ce a început războiul civil din Siria, iar forțele turce au sprijinit forțele anti-Assad din nord. Însă, în ultimele două săptămâni, Erdogan a subliniat necesitatea unei reconcilieri cu vecinul Turciei.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!