16.8 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăInternaționalSteven Spielberg, descoperitor de vedete

Steven Spielberg, descoperitor de vedete

Drew Barrymore, Christian Bale sau Gwyneth Paltrow sunt doar câteva dintre vedetele lansate în cinematografie, la vârste fragede, de regizorul şi producătorul Steven Spielberg.

Haley Joel Osment: la 6 ani l-a jucat pe fiul lui Forrest Gump, iar la 11 ani lua Oscarul pentru rolul din „Al şaselea simţ” (1999). Apoi a jucat în filmul lui Spielberg „AI” (2001) în rolul unui copil-robot. În 2006 a fost arestat pentru că şofa băut şi pentru posesie de droguri. În 2008 a debutat pe Broadway, iar cel mai recent film al său este „Home of the Giants”, lansat deja pe DVD.

Drew Barrymore: provine dintr-o dinastie a Holly-woodului, iar prima apariţie a avut-o la 11 luni. Adevărata sa lansare a fost în rolul din „ET” (1982). A avut prob-leme cu drogurile şi băutura în următorii zece ani, dar apoi şi-a consolidat cariera cu roluri în filme ca „Îngerii lui Charlie” sau „Donnie Darko”.

Dakota Fanning: la 8 ani avea deja mai multe trofee decât un actor consacrat, mai ales după performanţa din „I Am Sam/Sunt Sam” unde i-a dat replica lui Sean Penn. În calitate de producător executiv, Steven Spielberg a distribuit-o în rolul fiicei lui Tom Cruise în „Războiul lumilor” (2005). Revista Forbes a estimat că este una din tin-erele speranţe ale Hollywwodului, devansându-i pe Lindsay Lohan, gemenele Olsen şi Daniel Radcliffe.

Christian Bale: a fost descoperit la 13 ani, obţinând rolul principal într-o adaptare a lui Spielberg, după JG Ballard, „Empire of the Sun” (1987). A jucat în „Henry 5″, de Kenneth Branagh, în „Little Women” şi în „Velvet Goldmine”, înainte de a obţine rolul lui Patrick Bateman din „American Psycho” (1999) şi înainte de a-şi pune costumul de cauciuc pentru „Batman Begins” (2005).
Jonathan Ke Quan: de origine vietnameză, iniţial se numea Ke Huy Quan. A debutat la 12 ani alături de Harrison Ford, în „Indiana Jones and the Temple of Doom” (1984). Şi-a schimbat numele şi s-a specializat în cascadorii şi este coregraf de lupte asistând la filmările „X-Men” şi „The One”, cu Jet Li.
Gwyneth Paltrow: a jucat rolul micuţei Wendy în filmul naşului său, Spielberg, „Hook” (1991). Doar peste şapte ani ea va ţine discursul de mulţumire pentru un Os-car, obţinut pentru rolul din „Shakespeare in Love”. Mai joacă în „Royal Tenenbaums”, „Silvia” şi „Iron Man”, însă mai rar, pentru că vrea să se dedice mai mult copiilor săi, Apple şi Moses Martin.

Joe Mazzello: s-a lansat la 10 ani, în 1993, în primul film din seria „Jurassic Park”, regizat de Spielberg, în rolul copilului Tim Murphy. A mai apărut în „The River Wild” (1994), cu Meryl Streep, iar în 1997 în sequelul „The Lost World: Jurassic Park”. Acum apare în seria „Pacific”, difuzată de HBO, şi se pregăteşte de lansarea peliculei „The Social Network”, regizată de David Fincher.

Cele mai citite

Consiliul de Securitate ONU se reunește de urgență după bombardamentul israelian de la Rafah

Consiliul de Securitate al ONU va avea o reuniune de urgență, în ziua de 28 mai 2024, în care va discuta atacul aerian executat...

Râmnicu Sărat sub asediul delapidărilor și neregulilor cu fonduri europene

Râmnicu Sărat, un oraș considerat până de curând un model de colaborare între autoritățile locale și organizațiile nonguvernamentale, se confruntă acum cu un...

Adunarea Națională a Franței va dezbate un proiect de lege care deschide calea sinuciderii asistate

Adunarea Naţională a Franţei a lansat luni dezbaterea asupra unui proiect de lege care deschide calea sinuciderii asistate pentru bolnavii în fază terminală, relatează...
Ultima oră
Pe aceeași temă