Festivalul care a debutat pe 1 iulie pe malul lacului Pasărea nu s-a bucurat de cea mai călduroasă vreme, ca în alţi ani. Cu toate acestea, berea rece a fost binevenită, scena la care au evoluat DJ celebri era mereu plină în pauze pentru o încălzire rapidă între spectacole, iar concertul Mika de la miezul nopţii (sâmbătă) i-a prins pe mulţi chiar la bustul gol.
Pentru o experienţă autentică, am testat şi mijloacele de transport, despre care părerile au fost împărţite. La unison însă, s-a decis că au fost cam puţine şi cine merge cu autobuzul 104 la oră de vârf îşi poate imagina cu uşurinţă care au fost senzaţiile din autocarele B’estfest. Pentru gomoşi, taxiurile erau la discreţie în faţa intrării la festival, dar o cursă către centrul Capitalei, de pildă, depăşea cu uşurinţă 30 de lei.
După prima zi de concerte, în care au evoluat pentru prima dată în România nume ca Skunk Anansie sau Flogging Molly, numele de pe afişul zilei de 2 iulie au fost cu siguranţă aplaudate de un public mult mai numeros. Şi, pe cât de fericiţi ar putea fi organizatorii de acest succes, pe atât de nefericiţi au fost spectatorii care formau cozi interminabile la grupurile sanitare. „De 15 minute stau şi mai sunt încă opt înaintea mea. Deja a început Şuie Paparude şi nu mai prind loc în faţă!„, explica la telefon o tânără aflată, spre nefericirea ei, la una dintre numeroasele cozi.
Nimeni la bere, îmbulzeală la comediile de la bâlci
După un ocol dat tacticos întregului complex B’estfest, sentimentul general este că puterea de cumpărare a românului a scăzut considerabil chiar şi când e vorba de un cadou pe care şi-l face singur – participarea la trei zile de muzică bună. Dacă în alţi ani trebuia să îţi faci un „plan de atac” de tipul: stau eu la coada la bere, mergi tu şi prinde loc în faţă, anul acesta barmanii dansau după dozatoare liniştiţi, deranjaţi arareori de câte un grup de trei-patru oameni.
Zona de bazar era puţin mai animată, dar după mâinile goale ale publicului deducem că era mai mult un soi de pavilion expoziţional decât supermarket de accesorii, haine şi alte mărfuri. Lângă bazar am depistat totuşi un punct de interes maxim: şase hamace la liber, la care se stătea, evident, la coadă.
Aşezat diametral opus scenei principale, imediat după poarta de acces, am găsit sursa de distracţie. Plin până la refuz şi cu clienţi până şi la două dimineaţa, bâlciul îşi rotea în aer cu agilitate paraşutele, lanţurile şi maşinuţele. Dacă nu te dobora aroma de popcorn de la intrare şi nu te opreai acolo la coadă, nu ştiai exact în ce să te sui mai repede.
De rezistai tentaţiei, poate aveai chef de nişte căţărări pe pereţii artificiali sau jucai „elasticul”, e drept, într-o formă mult mai modernă şi, din punctul nostru de vedere, clar mai periculoasă. Peste drum de peretele accidentat pentru montaniarzii amatori, te puteai înspăimânta de salturile bicicliştilor. Într-un spaţiu special amenajat, tinerii cu role, plăci de skateboard şi biciliştii se puteau relaxa în voie practicând sporturile lor preferate.
Dacă te simţeai romantic, nu te oprea nimeni să îţi duci iubita la cinema, în cortul amplasat în arena festivalului, chiar lângă scena Jagermeister. Am putea spune că, fără îndoială, această scenă a reprezentat punctul cel mai „fierbinte” al evenimentului, pentru că a fost intens vizitată pe tot parcursul nopţii întâi de fanii unor DJ consacraţi precum Marika sau DJ Bully, dar şi de toată lumea pătrunsă de frig, venită să se încălzească în ritmul alert de dubstep.
Rumoarea a început să se înteţească după ora 19.00, când pe scena principală au urcat băieţii de la Şuie Paparude. Una dintre cele mai vechi trupe româneşti, fondatorii muzicii electronice pe plaiul mioritic au strâns mulţimea într-un dans spumos în faţa celei mai mari scene de aluminiu din Europa. Patruzeci de minute mai târziu, la Electric Brother, cam jumătate din fanii Şuie s-au odihnit în aşteptarea unei trupe care vedea publicul românesc pentru prima dată: Asian Dub Foundation.
„Imigraţia face lumea să se învârtă”
Acesta a fost mesajul membrilor formaţiei Asian Dub Foundation, una dintre trupele consacrate ale curentului dub, care adună milioane de fani încă de la lansarea primului lor album, în anul 1995. Jumătatea superioară a taberei de vară de la B’estfest s-a cutremurat timp de aproape o oră, iar spiritele s-au încins. Câţiva mai temerari au şi renunţat la tricouri şi au dansat cu poftă. În aplauzele şi strigătele publicului, formaţia a revenit pentru încă două piese la bis.
Nici nu au apucat bine să încheie că pe scena Coca-Cola, la nici 20 de metri distanţă, se făceau ultimele teste pentru concertul Lamb. Vârsta „scenică” a britanicilor de la Lamb depăşeşte 15 ani, lucru care s-a văzut pe parcursul întregului spectacol. Publicul net diminuat după concertul Asian Dub demonstrează doar că Andy Barlow şi compania nu sunt chiar atât de accesibili ca gen muzical şi că, poate, elementele lor de jazz şi trip-hop electronic se pretează mai bine într-un festival de tipul celui de la Gărâna, şi nu în arena B’estfest.
Mika, un spectacol organizat „pe picior mare”
Pe picior mare la propriu! Un balon imens în formă de picior, pe care fanii l-au mai văzut şi cu un an în urmă la Mamaia, când celebrul cântăreţ britanic a susţinut un alt megaconcert, a tronat timp de câteva minute bune deasupra primelor rânduri de oameni. La fel ca în cazul elementului de culoare reprezentat de acesta, multe dintre punctele esenţiale ale spectacolului au dat senzaţia de deja-vu. Chiar dacă show-ul din iulie anul trecut de la malul mării a fost un succes, de la un artist ca Mika ne aşteptam la ceva puţin mai original. Cârcotaşii ca noi au uitat totuşi de acest mic inconvenient destul de repede pentru că plusurile au fost nenumărate, principalul fiind ocazia de a fi martor al unei prestaţii muzicale fără pată, fără greşeli tehnice, 100% live şi sincronizată la perfecţie cu elementele de butaforie şi de atmosferă.
Per ansamblu, B’estfest 2011 a reuşit să candideze cu succes la titlul de cel mai bun eveniment muzical al anului şi trebuie să recunoaştem cu sinceritate că transmisiile pe ecranele amplasate în întregul campus au fost impecabile, sonorizarea şi-a rezolvat foarte multe dintre problemele des întâlnite la manifestările de acest gen (şi ne-ar fi plăcut să fie la toate scenele la fel de bună ca la cea principală), poate că bâlciul nu a fost cea mai inspirată alegere pentru a completa peisajul, dar cu siguranţă a fost un punct forte pentru public, iar dacă infrastructura transportului se rezolvă amiabil până în 2012, atunci, jos pălăria! Suntem, muzical vorbind, europeni!
>>Cine a văzut prestaţia lui Mika a fost martorul unui show muzical fără pată, fără greşeli tehnice şi 100% live.
