7.6 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăInternaționalȘoc și groază la Londra! Rușii din spatele Brexit-ului

Șoc și groază la Londra! Rușii din spatele Brexit-ului

Controversa a luat amploare privind presupusa ingerință a Rusiei în referendumul asupra Brexit, pentru a obține rezultate favorabile pentru Vladimir Putin, care vede expansiunea influenței UE ca pe o amenințare.

În Marea Britanie, întreprinderile sunt la capătul răbdării și British Chambers of Commerce (BCC), care regrupează 52 de Camere de Comerț regionale, a cerut o mai mare claritate privind relațiile comerciale cu UE după Brexit, prevăzut pentru sfârșitul lunii martie 2019, ca și încetarea disputelor politicienilor care împiedică negocierile dintre Londra și Bruxelles.

Într-un comunicat, Adam Marshall, director general al BCC, a explicat: „Timp de doi ani, societățile au avut răbdare. Am susținut Guvernul pentru a găsi cel mai bun acord posibil pentru economia britanică. Acum, data ieșirii din UE se apropie pentru Marea Britanie și răbdarea întreprinderilor a ajuns la capăt“. 

 

Cel mai mare donator pro-Brexit, „agățat“ de ruși

Banks, care a donat campaniei 12 milioane de lire sterline, devenind cel mai mare donator din istoria Regatului Unit, a negat de mai multe ori orice implicare a autorităților rusești sau că bani rusești au jucat un rol în campania pro-Brexit.

Dar documentele văzute de jurnaliștii publicației Observer ridică semne de întrebare urgente și tulburătoare asupra relației lui Banks cu Guvernul rus. Acestea sugerează reuniuni multiple între lideri pro-Brexit și înalți responsabili ruși, două reuniuni în săptămâna când a fost lansată campania oficială, introducerea unui om de afaceri rus, prin Ambasada Rusiei, a doua zi după lansarea campaniei, care i-ar fi oferit lui Banks o oportunitate de câteva miliarde de dolari pentru achiziționarea de mine de aur rusești și o călătorie la Moscova a lui Banks, în februarie 2016, pentru a întâlni parteneri-cheie în proiectul aurifer și finanțiști, inclusiv o bancă rusească.

Banks și colegul său de la Leave.EU, Andy Wigmore, urmau să compară săptămâna trecută în fața comitetului restrâns al Departamentului pentru Cultură, Media și Sport pentru a răspunde la întrebările asupra rolului taberei pro-Brexit în referendum. După ce au declarat că nu vor participa la audiere, Banks a sugerat că va răspunde solicitării, dar l-a acuzat pe președintele conservatorilor de înțelegere cu jurnaliștii. 

 

Bani și mine de aur

Din decembrie 2015, ambasadorul Alexandre Iakovenko i-a curtat pe Banks și Wigmore, i-a invitat la numeroase evenimente și reuniuni în perspectiva referendumului.

Pe 16 noiembrie, cei doi au fost invitați la o întâlnire de seară la Ambasada Rusiei, iar a doua zi tabăra pro-Brexit a avut evenimentul de lansare a campaniei cu Brittany Kaiser de la Cambridge Analytica. 

Pe 18 noiembrie, Banks și Wigmore au vizitat din nou Ambasada rusă. Cu acea ocazie, ambasadorul Iakovenko le-a prezentat un om de afaceri rus cu interese comerciale importante în minele de aur rusești, potrivit documentelor.

Acesta a prezentat o oportunitate de afaceri în care cei doi britanici puteau investi într-un proiect de achiziționare a șase companii rusești de aur și apoi fuzionarea lor într-o singură entitate, cu un profit potențial de miliarde de dolari.

Au continuat întâlnirile și discuțiile între omul de afaceri și Banks și Wigmore și a urmat o călătorie a celor doi la Moscova, în februarie 2016, în cursul căreia Banks s-a întâlnit cu înalți funcționari ai unei bănci publice.

Acordul pentru cumpărarea minelor de aur cu finanțarea băncii rusești a fost anunțat pe 5 iulie 2016, 12 zile după referendum. Apoi, Banks, Wigmore și Farage au început să călătorească regulat în America pentru a susține candidatura lui Donald Trump la președinție. 

Cele mai citite

Cotația aurului va fi în creștere și în 2025. Ce ritm va avea

Preţul aurului va continua să crească şi în 2025, potrivit analiştilor de pe Wall Street, însă ritmul de apreciere va încetini după avansul spectaculos...

ANPC: Controale în zonele montane, între Crăciun și Revelion. Sancțiuni de aproape un milion de lei

Până la remedierea deficiențelor, 28 de unități au fost închise temporar Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat verificări la 144 de operatori...

Horoscop 3 ianuarie 2025. Oportunități și provocări

Horoscop 3 ianuarie 2025. Ziua de azi aduce diverse oportunități și provocări pentru fiecare zodie, în funcție de trăsăturile caracteristice fiecărei perioade astrologice. Horoscop 3...
Ultima oră
Pe aceeași temă