7.4 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăInternaționalSituație complicată în Siria. Bashar al-Assad e de negăsit/Capitala Damasc încercuită

Situație complicată în Siria. Bashar al-Assad e de negăsit/Capitala Damasc încercuită

Președintele sirian Bashar al-Assad nu este de găsit nicăieri în Damasc, spune o sursă citată de CNN, potrivit Antena3.

Poziția oficială a biroului președintelui sirian este că Assad nu a fugit din capitală.

Însă o sursă la curent cu situația a declarat pentru jurnaliștii rețelei americane de știri că Assad nu se află în niciunul dintre locurile din Damasc în care ar fi de așteptat să se găsească, ținând cont de împrejurări.

Potrivit relatării CNN, gărzile prezidențiale nu mai sunt desfășurate la locul său obișnuit de reședință, așa cum ar fi fost dacă președintele s-ar fi aflat acolo.

În mod tradițional, gărzile prezidențiale asigură cordonul de securitate interior al lui Assad, iar unii dintre acești responsabili cu securitatea ar trebui să călătorească împreună cu șeful statului atunci când acesta se deplasează.

CNN mai notează că forțele rebele nu au informații clare cu privire la locația lui Assad și își continuă eforturile pentru a-l găsi.

Damascul va cădea repede”

Forța operativă de urgență siriană (SETF) din SUA, care susține opoziția siriană, spune că Damascul „va cădea rapid”.

Directorul SETF, Mouaz Moustafa, a declarat pentru CBS News că „Damascul va cădea probabil în curând în mâinile forțelor rebele și că orașul este efectiv înconjurat. Membrii Corpului Gărzilor Revoluției Islamice din Iran au părăsit orașul. Rușii pleacă și ei din țară”.

Atât Rusia, cât și Iranul sunt aliați cheie ai Siriei și au oferit sprijin militar pe tot parcursul războiului civil.

BBC nu a putut verifica în mod independent afirmațiile SETF.

Avertizare MAE: Cetățenii români din Siria să părăsească țara pe orice rută sigură existentă

Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetăţenilor români care se află în Siria să părăsească ţara pe orice rută sigură existentă, în contextul escaladării din nord-vestul Siriei şi al perspectivei ca ofensiva militară să avanseze spre capitală.

„Există în continuare temeri legate de posibilitatea declanşării unor violenţe extreme, în special în zonele de sud, la graniţa cu Iordania. Capitala este în continuare ţinta unor explozii aleatorii, în special în suburbii. Singura rută de părăsire a ţării este cea terestră, spre Beirut, Liban, prin punctul de trecere a frontierei Masnaa. În prezent, nu există curse directe către România”, precizează MAE, sâmbătă, într-o alertă de călătorie.

Cetăţenii români sunt avertizaţi că există riscul ca autostrăzi importante (Tartous – Latakia, Latakia – Alep, Alep – Damasc, Homs – Alep şi Damasc – Iordania) să fie temporar închise.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

FCSB a trecut de Qarabag FK cu scorul de 3-2(2-2) în Europa League. Șanse mari pentru calificarea direct în optimi

FCSB a învins echipa azeră Qarabag FK cu scorul de 3-2 (2-2), joi seara, pe Stadionul Republican ''Tofiq Bahramov'' din Baku, în etapa a...

Luis Phelipe semnează cu Sheriff Tiraspol! Brazilianul, noul transfer al liderului din Republica Moldova

Luis Phelipe, atacantul brazilian în vârstă de 23 de ani, a devenit oficial jucătorul echipei Sheriff Tiraspol, liderul clasamentului din Republica Moldova. Sheriff Tiraspol, echipa...

Firmele care vând produse precum combustibili solizi sau uleiuri nu vor mai plăti impozitul specific sectorului petrolier

Ministerul Finanțelor a propus un proiect de ordonanță care prevede o modificare a Codului Fiscal, astfel încât firmele care au activități tangente sectorului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă