Publicaţia Sunday Mirror ar fi recurs, la rândul său, la interceptări telefonice, iar printre cei vizaţi s-ar fi aflat actriţa Liz Hurley şi fotbalistul Rio Ferdinand, relatează NewsIn.
BBC a discutat cu un jurnalist care a lucrat la săptămânal în ultimul deceniu şi care a declarat că a fost martor la astfel de interceptări.
„Într-o după-amiază, în redacţie am văzut cum a fost interceptat telefonul lui Liz Hurley şi cum un reporter îi asculta mesajele din căsuţa vocală şi nota ce se spune„, a povestit jurnalistul.
„Era joi şi mi s-a spus că nu erau informaţii importante – doar ceva despre prânzul cu o altă femeie, aşa că vor încerca în continuare înainte de weekend, pentru a vedea ce pot găsi”, a adăugat el.
Potrivit sursei, astfel de interceptări aveau loc în fiecare zi.
Jurnalistul a spus chiar că Sunday Mirror a angajat un artist care putea imita vocile persoanelor faimoase, pentru a obţine informaţii despre ele. „Mi s-a spus că a reuşit să obţină şi dosare medicale”, a explicat el.
La rândul său, un fost jurnalist al Daily Mirror, James Hipwell, a declarat pentru un ziar australian că este dispus să depună mărturie că, la sfârşitul anilor ’90, jurnaliştilor ziarului li se cerea să verifice căsuţele de mesagerie vocală ale celebrităţilor pentru obţine exclusivităţi.
Potrivit BBC, judecătorul care va conduce ancheta în dosarul News of the World, Levenson, a dezvăluit că a participat la evenimente împreună cu ginerele lui Rupert Murdoch, Matthew Freud. El a precizat că l-a informat pe premierul David Cameron, înainte de a fi numit la conducerea investigaţiei.