Noua monedă de doi euro va fi lansată în piață la începutul anului viitor. Aceasta va fi pusă în circulație cu ocazia preluării Franței a președinției Uniunii Europene. Totodată, noua monedă va marca 20 de ani de la punerea în circulație a monedei unice. Pe aceasta sunt gravate un stejar și un măslin. Anunțul a fost făcut joi de secretarul de stat însărcinat cu Afaceri Europene Clément Beaune, potrivit AFP.
”Această monedă de doi euro este importantă mai întâi pentru că este pentru prima oară de la intrarea în funcţiune, în portofelele francezilor şi europenilor a monedelor euro”, la începutul lui 2002, ”când în Franţa schimbăm desenul acestei monede”, a anunţat Beaune la începutul unei conferinţe de presă a președintelul Franței Emmanuel Macron.
Când intră în circulație noua monedă de doi euro
Noua monedă va intra în circulație de la 1 ianuarie 2022, potrivit secretarului de stat. Moneda marchează aniversarea monedei unice euro. În 2022 moneda euro împlineşte 20 de ani.
”Francezii şi europenii sunt foarte ataşaţi de euro, mai mult ca niciodată”, a declarant Clément Beaune, prezentând noua monedă.
Europenii ”susţin moneda unică şi fac din ea un element de stabilitate, protecţie şi atractivitate a economiilor noastre, care ne-a protejat, de asemenea, în tmpul crizei”, a transmis secretarul de stat.
Simbolul stejarului şi măslinului, care reprezintă ”forţa şi înţelepciunea”, a fost desenat de către gravorul general al Monetăriei Parisului, în ”continuitate cu monedele pe care le avem, dar şi cu o modernizare ecologică”, potrivit lui Beaune.
Preşedinţia franceză a UE urmează să aibă, de asemenea, o emblemă – iniţialele UE în culorile Franţei şi stele europene, cu o ”săgeată care constă în a merge înante împotriva tentaţiilor replierii şi, uneori, a renunţării”.
Banca Centrală Europeană are în plan și reproiectarea bancnotelor euro
Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat recent că intenționează să schimbe designul bancnotelor euro. Instituția a transmis că pentru acest plan va colabora cu cetățenii europeni. Potrivit BCE, o decizie finală va fi adoptată în 2024.
Modelele actuale ale bancnotelor euro se bazează pe o temă „vârste și stiluri”, reprezentată de ferestre, uși și poduri.
„Bancnotele euro sunt aici pentru a rămâne. Sunt un simbol tangibil și vizibil că suntem împreună în Europa, în special în vremuri de criză, și există încă o cerere puternică pentru ele”, a declarat președintele BCE, Christine Lagarde, adăugând: „După 20 de ani, este timpul să revizuim aspectul bancnotelor noastre pentru a le face mai identificabile pentru europenii de toate vârstele și mediile.”