Este o schismă religioasă provocată de fricțiuni politice între Rusia și Ucraina, exacerbate după declarația de independență a Bisericii ucrainene. Decizia Constantinopolului de a recunoaște o Biserică independentă în Ucraina a aprins fitilul butoiului cu pulbere.
Săptămâna trecută, Bartholomeu I din Constantinopol, „primul printre egalii săi“, a acordat autocefalia (independența) Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care înainte aparținea de puternica și bogata Biserică rusă, punând capăt celor 332 de ani de tutelă religioasă, ceea ce pune problema viitorului milioanelor de credincioși din țară.
Sciziunea este o demonstrație de forță din partea Rusiei și dacă decizia de luni este durabilă va da o lovitură severă Bisericii mondiale. Totodată va marca și o nouă etapă importantă în ruptura dintre Rusia și Ucraina, devenite dușmani după anexarea Crimeii și războiul din Donbas.
Mitropolitul Hilarion, responsabil cu diplomația Patriarhiei de la Moscova, a declarat după sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse de la Minsk: „Rusia speră că Patriarhia din Constantinopol își va schimba avizul și până când toate aceste decizii ilegale luate de Constantinopol vor fi în vigoare, noi nu vom fi în măsură să comunicăm cu biserica aflată astăzi în centrul unei schisme“.
După independența Ucrainei în 1991 și căderea URSS, Filaret, fost ierarh în Patriarhia de la Moscova, a creat o Biserică Ortodoxă Ucraineană și s-a proclamat patriarhul ei, ceea ce i-a atras excomunicarea.
După aceea, credincioșii ucraineni s-au divizat între cele două biserici. Cea dependentă de Patriarhia Moscovei dispune în Ucraina de cel mai mare număr de parohii (peste 12.000), dar Patriarhia din Kiev are, potrivit sondajelor, cel mai mare număr de credincioși.
Conflictul dintre cele două biserici ortodoxe a fost exacerbat în ultimii patru ani de creșterea tensiunii dintre Rusia și Ucraina, relațiile lor fiind grav deteriorate după revolta Maidanului, în iarna 2013-2014, care a adus la putere pro-occidentali la Kiev.
Revoluția a fost urmată de anexarea Crimeii de către Rusia și de războiul din estul Ucrainei cu separatiștii proruși, care a făcut peste 10.000 de morți.
Susținută de deputați și de președintele ucrainean, independența bisericii ucrainene este percepută la Kiev ca un mijloc de a se opune influenței Rusiei în Ucraina, patriarhul Kiril, în fruntea Bisericii Ortodoxe Ruse, fiind considerat foarte apropiat de Kremlin.
Strategie proeuropeană
Guvernul ucrainean a exercitat presiuni puternice în favoarea autocefaliei și, săptămâna trecută, președintele ucrainean, Petro Poroșenko, declara că „autocefalia face parte din strategia noastră proeuropeană și proucraineană“.
Biserica Ortodoxă Rusă întreține relații tensionate cu autoritățile religioase de la Istanbul. În vara anului 2016, prima reuniune mondială a bisericilor ortodoxe autonome de după anul 787 aproape s-a disipat înaintea deschiderii din cauza dezacordurilor asupra programului.
În ceea ce-l privește pe patriarhul din Constantinopol, acesta a încercat să stabilească relații cu Biserica Catolică romană, care s-a separat de ortodoxia orientală în 1054.
După secole de divergențe teologice și politice, schisma dintre biserica Orientală și cea Occidentală a intervenit în 1054 cu excomunicarea patriarhului din Constantinopol, care refuza recunoașterea primatului Papei. Cruciadele au agravat separarea, instaurând patriarhi latini în paralel cu patriarhii greci.
Ortodoxia este organizată în 15 patriarhate sau Biserici independente, zise „autocefale“, între care Biserica Ortodoxă Rusă.
Cele patru patriarhate de la origine sunt cele din Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim și de-a lungul secolelor s-au adăugat 11 biserici autocefale care au recunoscut primatul patriarhului din Constantinopol, dar își pot desemna singure patriarhii.
Patriarhul din Constantinopol, în prezent Bartholomeu I, exercită un primat onorific și istoric asupra altor patriarhi din lumea ortodoxă, ceea ce nu îi conferă dreptul de a interveni în afacerile religioase ale altor biserici ortodoxe, ci doar o prezență spirituală și protocolară.
