3.9 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInternaționalSchimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina

Schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina

„Ne apropiem de finalizarea negocierilor”, a declarat Putin în timpul Forumului Economic Estic, la Vladivostok (Extremul Orient rus), adăugând că „schimbul (de prizonieri) va fi unul masiv” şi că data acestuia „va fi cunoscută în viitorul apropiat”.

„Cred că în perspectivă istorică acest lucru se va întâmpla în mod inevitabil, mă refer la normalizarea totală a relaţiilor, pentru că noi suntem două părţi ale unuia şi aceluiaşi popor, am spus acest lucru de nenumărate ori”, a adăugat liderul rus.

Referitor la revenirea relaţiilor cu Ucraina pe făgaşul normal în viitorul apropiat, Putin a subliniat că acest lucru „va depinde în mare măsură de acţiunile conducerii ucrainene”. El a atenţionat autorităţile ucrainene în legătură cu „strângerea şurubului” faţă de opoziţie. 
 La sfârşitul lui iulie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a propus Rusiei să-l predea pe cineastul ucrainean Oleg Senţov, condamnat la 20 de ani de închisoare de către Moscova, în schimbul jurnalistului ucraineano-rus Kirill Vîşinski, judecat pentru „înaltă trădare” la Kiev.

 Moscova şi Kiev, relații tensionate

Săptămâna trecută, Ucraina a provocat o surpriză eliberându-l condiţionat pe jurnalist, aflat în detenţie mai mult de un an.

Mai multe mass-media şi oficiali din Ucraina au afirmat în ultimele săptămâni că schimbul de prizonieri – circa 30 de fiecare parte – între Moscova şi Kiev, primul după mai mulţi ani, ar putea fi pus în aplicare în viitorul apropiat şi îi include pe cei 24 de marinari ucraineni deţinuţi în Rusia după un incident naval care a avut loc în noiembrie anul trecut.

Relaţiile dintre Moscova şi Kiev sunt extrem de tensionate după anexarea Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă în 2014 şi izbucnirea unui conflict sângeros între Ucraina şi separatiştii proruşi. Kievul şi aliaţii săi occidentali acuză Moscova că îi susţine militar pe separatişti, ceea ce Rusia a dezminţit mereu, în pofida numeroaselor dovezi, subliniază France Presse. 

Cele mai citite

Cosmin Matei şi-a prelungit contractul cu clubul de fotbal Sepsi OSK

Cosmin Matei, mijlocașul în vârstă de 33 de ani, și-a prelungit contractul cu Sepsi OSK până în vara anului 2026, cu opțiune de prelungire...

VIDEO. Poluarea cauzată de scurgerile de petrol de pe coasta Mării Negre din Rusia și Crimeea este în creștere

Angajații Ministerului pentru Situații de Urgență din Rusia și voluntarii curăță mii de tone de petrol care au contaminat kilometri întregi de plaje de...

Apple lucrează la o cameră video pentru sonerie, care utilizează Face ID, pentru a debloca ușa

Apple lucrează la o cameră video pentru sonerie care utilizează Face ID pentru a debloca ușa, conform informațiilor oferite de Mark Gurman în newsletter-ul...
Ultima oră
Pe aceeași temă