„Samaia”, celebrul spectacol georgian va ajunge şi la Bucureşti, pe 16 octombrie, la Sala Palatului, anunţă organizatorii, Project Events.
Acum 12 ani, cei mai buni artişti din Georgia s-au unit pentru a prezenta lumii un show unic, ce îşi trage rădăcinile din anticele poveşti mitologice caucaziene. Numele spectacolului (Samaia) este dat de dansul ce o omagiază pe prima femeie rege din istoria Georgiei – regele-regină Tamar, despre care se spunea că este „rege între regi şi regină între regine”. Regina Tamar a fost unul dintre cei mai buni conducători politici şi militari ai vremii sale (secolele 12 – 13) şi una dintre cele mai mari apărătoare ale ortodoxismului. La trecerea ei în nefiinţă, Tamar a fost sanctificată de Biserica Ortodoxă Georgiană.
Producătorul Jim Lowe şi producătorul artistic francez Pascal Jourdan, iniţiatorii proiectului Samaia, au vrut să împartă cu restul lumii frumuseţea culturii georgiene şi poveştile mitologice caucaziene. La puţin timp după naşterea show-ului, presa mondială deja îl numise „un fenomen pe care oricine trebuie să-l vadă măcar o dată în viaţă”. Mai multe publicaţii americane şi europene i-au supranumit pe membrii companiei de dans „The Riverdance from Caucasus”, aducând aminte de celebrul show al lui Michael Flatley – Riverdance. Aprecierile pozitive ale specialiştilor în domeniu au condus spre ideea că Samaia nu ar fi cu nimic mai prejos decât Riverdance sau Lord Of The Dance. Artiştii se laudă cu performanţa de a nu fi avut nici măcar un singur spectacol în care să nu fi avut parte de ropote de aplauze şi ovaţii îndelungi.
Regina războinică a Georgiei vine la Bucureşti împreună cu dansatorii ei luptători pentru a ne purta într-o călătorie în timp, în care cele mai importante elemente sunt: muzică explozivă, piruetele care-ţi taie respiraţia, luptele cu săbii şi salturile acrobatice.
Biletele au fost puse în vânzare pe 3 mai 2011 şi au următoarele preţuri:
– categoria 5: 50 ron
– categoria 4: 75 ron
– categoria 3: 100 ron
– categoria 2: 150 ron
– categoria 1: 200 ron
– categoria Vip: 250 ron