26 C
București
duminică, 14 iulie 2024
AcasăInternaționalRomânia va primi cu 3 miliarde de euro mai puțin de la...

România va primi cu 3 miliarde de euro mai puțin de la Uniunea Europeană

Ministrul Fondurilor Europene spune că estimarea este una realistă pentru că doar pentru atâția bani există proiecte. Marile proiecte de infrastructură cum ar fi autostrada Moldovei sau Brașov-Comarnic rămân doar la stadiul de dorință.

 Din 2014 şi până acum, România a atras 11 miliarde de euro de la Comisia Europeană. Alţi 2,8 miliarde de euro ar putea veni anul acesta, estimează ministrul Fondurilor Europene. Datele arată ca acum suntem sub media Uniunii la absorbţia fondurilor europene în ultimii 6 ani. Şi pe locul al 16-lea în clasamentul Uniunii Europene. Cele mai harnice tari sunt şi printre cele mai dezvoltate – Finlanda, Irlanda, Luxemburg şi Austria, potrivit ȘtirilePROTV.ro.

Specialiştii de la Asociaţia Pro Infrastructură spun că fără proiecte mari de infrastructură la care să se lucreze efectiv, nici banii europeni atraşi nu sunt mulţi.

Ionuț Ciurea, Asociația Pro Infrastructură: „Este critic pentru România să deblocheze proiectele majore de infrastructură de transport, dacă vrem să atragem bani europeni adevăraţi. Absorbţia vine după ce statul român plăteşte lucrările constructorilor, abia atunci primeşti banii înapoi de la Comisia Europeană.”

Dar marile proiecte de infrastructură sunt încă înţepenite în birocraţie. De exemplu, Autostrada Unirii, care ar lega Moldova de Transilvania, de la graniţa cu Republica Moldova la Târgu Mureş, nu are şanse nici anul acesta să depăşească stadiul de plan.

Autostrada care va lega estul de vestul ţării a fost promisă de toate guvernele din ultimii zece ani, încă nici măcar studiul de fezabilitate nu a fost făcut. Lucrările ar fi trebuit să înceapă încă din 2014 şi să se finalizeze în 2030, dar nici acest termen nu este ferm câtă vreme autorităţile nu ştiu din ce bani vor finanţa construcţia.

O soluţie ar fi atragerea de fonduri europene. Cum în aceeaşi situaţie este şi autostrada Comarnic-Braşov, coşmarul şoferilor pe DN1 şi pe E85 va continua.

Pentru anul acesta, guvernul estimează că vor fi gata între 45 şi 100 de kilometri de autostradă. Asta înseamnă că am putea ajunge în cel mai bun caz la un total de 950 de kilometri.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă