19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInternaționalRobert De Niro şi Milla Jovovich, un cuplu de clasă

Robert De Niro şi Milla Jovovich, un cuplu de clasă

Filmele cu poliţişti şi puşcării sunt abordate pe ambele maluri ale Atlanticului. Sunt multe la număr şi inegale. Atunci însă când îţi iei în distribuţie pe Robert De Niro şi pe Milla Jovovich deja stârneşti interesul publicului. Stone este un tip dubios (interpretat de Edward Norton), care trezeşte nostalgii ca stil de joc, asemeni celui din marele lui succes „Avocatul diavolului” alături de splendidul Richard Gere.

Acum, deja înfundă puşcăria şi încearcă să obţină o eliberare condiţionată, intrându-i pe sub piele unui om al legii, cu multă experienţă, dar şi cu slăbiciuni omeneşti, interpretat, cu destul entuziasm, de Robert De Niro, care la cei 67 de ani ai săi se vede, pe ecran, în prag de pensie. Personajul feminin este Milla Jovovich, soţia deţinutului şi ispita pentru De Niro, căsătorit în această peliculă cu Frances Conroy, bizara mamă din „Sub pământ SRL” (rol TV care i-a adus în 2004 un Glob de Aur).

Regizorul John Curran a extaziat o parte din public acum câţiva ani când a ecranizat „Vălul pictat”, o adaptare a romanului sentimental scris de Somerset Maugham, în 1925, şi care l-a avut ca vedetă masculină tot pe Edward Norton. E greu de spus însă dacă realizatorul a decis să-l facă pe Edward să joace, pe alocuri, la fel de nebuneşte şi ambiguu ca în pelicula cult „Fight Club”.

STONE *****
SUA, 2010, 1h 45min.
Regia: John Curran. Cu: Robert De Niro, Edward Norton, Milla Jovovich, Frances Conroy, Enver Gjokaj, Pepper Binkley. Distribuit de PRO Video. Preţ: 49,90 lei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă