3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăInternaționalRishi Sunak va fi numit oficial marți de către regele Charles al...

Rishi Sunak va fi numit oficial marți de către regele Charles al III-lea premier al Regatului Unit

Rishi Sunak, declarat luni noul lider al Partidului Conservator de şeful Comitetului 1922 al parlamentarilor conservatori, va fi primit marţi în audienţă de către regele Charles al III-lea, care îl va numi oficial premier al Regatului Unit, a anunţat Downing Street într-un comunicat, relatează AFP.

Liz Truss, care a demisionat joia trecută din funcţia de premier, va ţine un discurs în faţa Downing Street în jurul orei 10:15 (9:15), apoi va merge la Palatul Buckingham pentru a fi primită de suveranul Charles al III-lea. După aceea, Rishi Sunak va fi primit de rege, care îl va însărcina cu formarea unui nou guvern. El va merge în Downing Street unde va ţine un discurs în jurul orei 11:35 (10:35 GMT), potrivit agerpres.ro.

Rishi Sunak va fi numit de regele Charles premier al Regatului Unit, devenind al treilea premier al țării în mai puțin de două luni

Sunak, în vârstă de 42 de ani şi fost ministru de finanţe, va deveni al treilea premier al Regatului Unit în mai puţin de două luni.

Rishi Sunak va fi primul prim-ministru britanic de origine indiană şi cel mai tânăr în ultimii peste 200 de ani.

Aceasta va fi, de asemenea, prima nominalizare a unui prim-ministru pentru noul suveran Charles al III-lea, care a venit la tron pe 8 septembrie după moartea reginei Elisabeta a II-a.

Sunak se adresează publicului după numirea în funcția de premier al Marii Britanii

Marea Britanie se confruntă cu provocări economice serioase și are nevoie de stabilitate și unitate, a declarat luni (24 octombrie) Rishi Sunak, în primul său discurs public după ce a fost declarat lider al Partidului Conservator aflat la guvernare și viitor prim-ministru.

„Nu există nicio îndoială că ne confruntăm cu o provocare economică profundă”, a declarat Sunak. „Acum avem nevoie de stabilitate și de unitate, iar eu voi face din reunirea partidului nostru și a țării mele cea mai mare prioritate”.

Sunak, unul dintre cei mai bogați politicieni din Westminster și care va fi primul lider de culoare al țării, va fi rugat de Regele Charles să formeze un guvern, înlocuind-o pe Liz Truss, liderul demisionar care a rezistat doar 44 de zile în funcție.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...

Schengen 2025: România desființează peste 30 de puncte de frontieră, de la 1 ianuarie 2025

România se confruntă cu o migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient și Occident Începând cu prima zi a anului...

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...
Ultima oră
Pe aceeași temă