9.1 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInternaționalReuniune a ONU privind schimbările climatice în Brazilia

Reuniune a ONU privind schimbările climatice în Brazilia

Peste 3.000 de participanţi (politicieni, membri ai unor ONG-uri, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale) din 26 de ţări participă până vineri la reuniunea numită “Săptămâna climatului din America Latină şi din Caraibe”.

Discuţiile se vor concentra pe măsurile care trebuie luate pentru consolidarea angajamentelor naţionale pentru îndeplinirea obiectivelor Acordului de la Paris de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius.

Această reuniune, organizată de asemenea în Asia şi în Africa, urmează să pregătească Summitul ONU privind schimbările climatice care va avea loc pe 23 septembrie la New York şi Conferinţa privind climatul (COP25), care va avea loc în decembrie la Santiago de Chile.

Chile a acceptat să găzduiască COP25 după ce preşedintele brazilian, care ameninţase să-şi retragă ţara din Acordul de la Paris, a renunţat la organizarea acesteia.

Reuniunea din Salvador de Bahia a fost de asemenea anulată în luna mai de ministrul brazilian al mediului, Ricardo Salles, care i-a acuzat pe participanţi că se folosesc de acest pretext pentru a face turism. El şi-a schimbat însă poziţia câteva zile mai târziu. În cele din urmă, Ricardo Salles şi-a confirmat săptămâna trecută participare la reuniune.

Preşedintele Jair Bolsonaro sprijină puternic expansiunea activităţilor agricole, iar despădurirea începută cu ani înainte de ascensiunea lui la putere continuă într-un ritm susţinut, mai ales în Amazonia, “plămânii planetei”, şi provoacă tot mai multe conflicte cu populaţiile indigene.

Cele mai citite

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Președintele Iohannis a ajuns în Coreea de Sud

Delegația oficială condusă de președintele Klaus Iohannis a ajuns în Coreea de Sud, într-o vizită care va dura trei zile. Cele mai importante momente din...

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...
Ultima oră
Pe aceeași temă