Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Shakespeare, dedicat lui „Hamlet”, a adus la Bucureşti acest grup cunoscut mai ales pentru deconstrucţia textelor canonice. Montarea lui Elisabeth LeCompte pleacă de la un alt faimos spectacol cu Hamlet: cel din 1964, cu Richard Burton în rolul principal. Spectacolul acela „a fost înregistrat în direct, din 17 unghiuri diferite de filmare, şi a rulat timp de numai două zile, în 2000 de cinematografe din S.U.A. Ideea era transpunerea experienţei teatrale în direct în faţa a mii de privitori, în mod simultan. Acest fenomen era promovat ca o nouă formă de artă, denumită «Teatro-film» (…) În Hamlet-ul nostru, încercăm să răsturnăm procesul, reconstruind o piesă de teatru ipotetică din fragmentele de film editat. Noi «acoperim» filmul, canalizând în mod intenţionat vocile şi mişcările înregistrate din producţia din 1964″, spune regizoarea Elisabeth LeCompte.
Dacă, în general, se vorbeşte despre perisabilitatea teatrului, despre faptul că, spre deosebire de film, teatrul este o artă care „nu se poate păstra”, spectacolul new-yorkezilor demonstrează exact contrariul. În cazul de faţă filmul este cel care a dispărut. Este poate un caz special, având în vedere că prin contract s-a stabilit distrugerea tuturor copiilor după prezentarea sa în cinematografe. A mai supravieţuit, totuşi, o copie. Aceasta a fost găsită în garajul lui Burton, după moartea sa, iar soţia lui a permis distribuirea înregistrării spectacolului pe DVD.
Elisabeth LeCompte şi echipa sa retranspun filmul (nu spectacolul) pe scenă. Actorii recompun gesturile, mişcarea scenică, modul de frazare ale interpreţilor spectacolului din 1964. Mai mult chiar, ei recompun scenic şi unghiurile de filmare. Pe ecranul principal vedem o prelucrare în care personaje şi spaţii apar şi dispar, în funcţie de nevoile montării, în timp ce actorii au la dispoziţie mai multe ecrane după care pot face sincronizarea cu filmul. Uneori filmul este dat pe „fast forward”, sărindu-se astfel câteva scene, iar alte scene sunt înlocuite (doar pe video şi fără reprezentare pe scenă) cu fragmente din versiunea cinematografică a lui Kenneth Branagh din 1996.
E o atmosferă high-tech, post-apocaliptică, dezumanizată, în care emoţiile nu îşi găsesc locul. Mişcarea e uneori sacadată aşa cum sunt tăieturile bruşte din acest film vechi. Interpreţii, într-un exerciţiu actoricesc absolut remarcabil, nu vin cu versiunea proprie asupra personajelor, şi nu încearcă decât să-i imite pe actorii din înregistrarea video. Şi nu e vorba de o parodie.
Dar nu e nevoie decât de 2 minute ca să înţelegi despre ce e vorba şi vreun sfert de oră ca să ştii exact cum va decurge spectacolul. Acesta durează, însă, aproape trei ore. Şi e îngrozitor de obositor de urmărit, mai ales în condiţiile în care timp de 2 ore şi jumătate, nu există nici măcar o singură noutate. Probabil că, de-ar fi fost un performance de 15-30 de minute şi nu un spectacol de 3 ore, ar fi avut mai mare impact. Aşa, montarea trebuie să se lupte cu cel mai mare inamic: plictiseala. Şi nu văd cum ar putea ieşi învingătoare.
Hamlet
Durata: 2h 45min.
De: William Shakespeare. Regia: Elisabeth LeCompte. Cu: Scott Shepard, Ari Fliakos, Kate Valk, Roy Faudree, Casey Spooner, Judson Williams, Daniel Pettrow, Dominique Bousquet, Alessandro Magania
The Wooster Group, New York. Spectacol prezentat în cadrul Festivalului Shakespeare.
