1.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalRAPORT: Fostul Papă Benedict XVI inculpat. Știa de abuzurile preoților asupra copiilor

RAPORT: Fostul Papă Benedict XVI inculpat. Știa de abuzurile preoților asupra copiilor

Papa Benedict al XVI-lea este inculpat. El știa despre abuzurile sexuale pe care preoții din subordinea sa le-au săvârșit asupra copiilor.

O anchetă citată de CNN arată că fostul Papă nu au acționat când a fost arhiepiscop de München între 1977 și 1982. Raportul demontează astfel declarațiile repetate ale fostului suveran pontif prin care nega că ar fi la curent cu astfel de fapte.  

„A fost informat despre fapte”, a spus avocatul Martin Pusch, în timp ce firma de avocatură Westpfahl Spilker Wastl a anunțat concluziile unei investigații privind abuzurile sexuale din Arhiepiscopia München de-a lungul mai multor decenii. Raportul a fost comandat chiar de biserică, notează CNN.

„Credem că el poate fi acuzat de abatere în patru cazuri”, a spus Pusch. El a explicat: „Două dintre aceste cazuri se referă la abuzuri comise în timpul mandatului său și sancționate de stat. În ambele cazuri, autorii au rămas în activitatea pastorală”.

Papa Benedict inculpat, dar continuă să nege acuzațiile

Firma de avocatură a precizat joi că fostul pontif neagă în continuare acuzațiile.

Fostul suveran pontif a respins în mod repetat afirmațiile conform cărora a acoperit cu bună știință abuzurile. Inclusiv în 2013 a transmis: „Aflu, după cum știți, cu profundă consternare. Dar nu am încercat niciodată să ascund aceste lucruri”.

CNN îl contactează pe vechiul secretar al lui Benedict pentru răspuns în raportul de joi.

Poziția lui Benedict a fost respinsă de avocați la conferința de presă mult așteptată de la München. Descoperirile lor reprezintă o mustrare remarcabilă a fostului Papă, cunoscut pe atunci sub numele de Cardinal Joseph Ratzinger, care vine după ani de zile de speculații despre cât de multe știa el.

„În timpul mandatului său au fost cazuri de abuz”, a spus Pusch, referindu-se la Benedict. „În acele cazuri, preoții respectivi și-au continuat activitatea fără sancțiuni. Biserica nu a făcut nimic.

„El susține că nu știa despre anumite fapte, deși noi credem că nu este așa”, a spus Pusch.

Raportul integral urma să fie publicat joi, după ce autorii lui au subliniat principalele constatări.

Vaticanul nu a comentat încă informațiile

Într-o declarație, Vaticanul a spus că va aștepta publicarea acestuia înainte de a face comentarii.

 „Sfântul Scaun consideră că ar trebui acordată o atenție cuvenită documentului, al cărui conținut nu este în prezent cunoscut. În zilele următoare… Sfântul Scaun va putea să-l examineze atent și detaliat”, transmite comunicatul de la Vatican.

„În reiterarea rușinii și remușcării pentru abuzurile comise de clerici împotriva minorilor, Sfântul Scaun își exprimă apropierea față de toate victimele și reafirmă eforturile depuse pentru protejarea minorilor și asigurarea unor medii sigure pentru aceștia”, se mai arată în comunicat.

Benedict, acum în vârstă de 94 de ani, a devenit primul Papă din ultimele secole care a demisionat. Acesta și-a anunțat retragerea în 2013. Mandatul său a fost umbrit de un scandal global de abuz sexual în interiorul Bisericii Catolice. Constatările anchetatorilor – care acum îl implică direct în eșecul de a preveni și pedepsi abuzul – amenință că vor distruge reputația fostului pontif.

Avocatul Ulrich Wastl a prezentat o copie a procesului-verbal al unei întâlniri a conducătorilor bisericii din München din 15 ianuarie 1980. Wastl a spus că a fost „surprins” că Benedict a negat că a fost la întâlnire, în ciuda procesului-verbal care atestă prezența lui.

 „Acesta este un document scris”, a spus Wastl, respingând ulterior negarea lui Benedict ca fiind „greu credibilă”.

Concluziile anchetei, salutate de un supraviețuitor al abuzurilor

Un german supraviețuitor al abuzurilor din partea clericilor catolici a salutat joi criticile anchetatorilor la adresa fostului Papă.

„Clădirea minciunilor pentru a-l proteja pe Papa Benedict tocmai s-a prăbușit într-un accident. Benedict a fost complice la abuzul a numeroase victime după 1980, victime ale Preotului X”, a declarat Matthias Katsch. Acesta conduce organizația „Eckiger Tisch”, care caută dreptate pentru victimele abuzului.

Katsch spune că avea 13 ani când un preot de la școala lui iezuită din Berlin l-a molestat pentru prima dată. În 2010, Katsch a făcut publică povestea sa. Aceasta a declanșat o revărsare de mărturii din partea a zeci, apoi a sute de alți supraviețuitori.

Katsch, care și-a spus povestea pentru CNN în 2018, a fost prezent joi la conferința de presă în care au fost prezentate concluziile anchetei.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...

Ungaria mediază între Rusia și Ucraina pentru a proteja transporturile energetice

Conducta, care trece prin Ucraina, este una dintre ultimele rute principale de gaze rusești către Europa Ungaria este în discuții cu Rusia și Ucraina pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă