Protestatarii din Kazahstan au intrat în clădirea principală a administraţiei din Almatî, capitala economică a țării și au preluat puterea orașului.
În imaginile care circulă pe internet, manifestanții au incendiat clădirea, alături de altele din zonă. Protestele au luat amploare miercuri înAlmatî, iar mulțimea furioasă a preluat aproape tot orașul. Jurnaliștii independenți au declarat că forțele de ordine au părăsit capitala economică a țării.
Protestatarii au intrat în clădirea administrației din Almatî, Kazahstan
Președintele Kasîm-Jomart Tokaev a anunțat că fostul președinte al statului, Nursultan Nazarbaev, nu mai este șeful Consiliului de Securitate. În discursul său, Tokaev a spus că își va asuma el funcția. Mișcarea a părut să marcheze marginalizarea definitivă a lui Nazarbaiev, un fost șef al Partidului Comunist care a condus ca președinte.
De asemenea, mai multe avioane pleacă de pe aeroporturile din Kazahstan și zboară spre Moscova și Europa. Cetățenii nu își mai pot retrage banii de la ATM-uri, iar internetul a fost oprit.
Peste 500 de persoane au fost rănite în urma protestelor, dintre care 130 de femei. Totodată, 12 de mașini au fost distruse, 33 dintre ele fiind ambulanțe sau mașini ale pompierilor.
Poliţia a tras miercuri cu grenade asurzitoare şi a utilizat gaze lacrimogene împotriva unei mulţimi de câteva mii de persoane. Totuși, nu au reușit să îi împiedice pe oameni să intre clădirea principală a administraţiei din Almatî.
În urma haosului, Rusia a cerut un dialog cu Kazahstan, fostă țară sovietică unde au izbucnit tulburări fără precedent din cauza majorării preţului gazelor. De asemenea, Kazahstanul are și o mare importanță economică pentru Rusia.
„Urmărim îndeaproape evenimentele din ţara vecină şi frăţească. Suntem în favoarea unei soluţii paşnice a tuturor problemelor în cadru legal şi constituţional şi prin dialog, nu prin revolte de stradă şi încălcarea legilor”, a transmis Ministerul de Externe rus într-un comunicat.
Citiți România Liberă și pe Google News!