22.5 C
București
marți, 9 aprilie 2024
AcasăInternaționalPropunerea Croaţiei pentru postul de comisar european

Propunerea Croaţiei pentru postul de comisar european

”Ea este o bună cunoscătoare a unei game largi de teme europene şi sunt sigur că va fi o bună candidată pentru viitoarea Comisie Europeană”, a declarat premierul croat Andrej Plenkovic.

El a adăugat că în următoarele două săptămâni vor continua discuţiile privind portofoliul care îi va reveni candidatei croate la funcţia de comisar european.

Dubravka Suica (62 de ani) este eurodeputată din partea Uniunii Democrate Croate (HDZ) încă din 2013, când Croaţia a aderat la Uniunea Europeană, fiind apoi realeasă la scrutinele europene din 2014 şi 2019.

Este profesor de limba şi literatura engleză şi limba şi literatura germană şi a predat în mai multe instituţii de învăţământ din oraşul său natal, Dubrovnik.

În cariera sa politică, Suica a fost membră a parlamentului croat şi primar al oraşului Dubrovnik în perioada 2001-2009. În luna iunie, Dubravka Suica a fost aleasă unul dintre cei zece vicepreşedinţi ai grupului europarlamentar al Partidului Popular European (PPE).

Locul său în Parlamentul European va fi luat de Suncana Glavak (50 de ani), de asemenea membră HDZ.

Cele mai citite

Ce cadou să cumpărați de Ziua Mamei?

Sărbătorirea Zilei Mamei se poate face în multe modalități, dar este greu de imaginat această ocazie fără un cadou bine ales. Acesta este momentul...

Geoană, înalt oficial NATO, se ceartă cu oficiali ai statului român pe teme ce țin de politică internă, susține Remus Pricopie

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, îl critică pe Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, pe motiv că "se ceartă cu reprezentanții politici ai unui...

Israel a folosit în premieră scutul său antirachetă naval. VIDEO

Armata israeliană a anunţat în această dimineaţă că a desfăşurat pentru prima dată noul său sistem de apărare "C-Dome", versiunea navală a scutului său...
Ultima oră
Pe aceeași temă