19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInternaționalPrezentator BBC, condamnat la închisoare. Află de ce

Prezentator BBC, condamnat la închisoare. Află de ce

Un prezentator al postului BBC a fost condamnat la 15 luni de închisoare, după ce a recunoscut, în luna mai, că a atentat la pudoarea unor fete, printre care o fetiţă în vârstă de nouă ani, a anunţat, luni, Parchetul din Marea Britanie, scrie Mediafax.

Stuart Hall, în prezent în vârstă de 83 de ani, a devenit celebru graţie emisiunii „It’s a Knockout”, versiunea britanică a show-ului de comedie francez „Intervilles” din anii ’70 şi ’80.

„Era un prădător oportunist”, care se împrietenea cu fetele înainte de a le agresa, a declarat procurorul regal Nazir Afzal, cu ocazia unei audieri precedente, informează AFP.

Agresiunile au fost comise între 1967 şi 1985, potrivit aceluiaşi procuror.

Judecătorul Anthony Russell a spus, luni, după pronunţarea pedepsei, că prezentatorul TV era cunoscut pentru „personalitatea (sa) genială”.

Citeşte şi SCANDAL SEXUAL la BBC: Prezentatorul Stuart Hall a recunoscut că a ABUZAT minore

„Publicul larg ştie de acum înainte că există o parte întunecată în dumneavoastră, care era ascunsă de public până în prezent, şi pe care aţi putut să o ascundeţi, profitând de statutul de vedetă mult iubită”, a adăugat el.

O acuzaţie de viol, pe care Stuart Hall a negat-o, a fost retrasă, pentru că presupusa victimă, o femeie care avea 22 de ani în 1976, anul în care ar fi avut loc agresiunea, nu a dorit să apară la tribunal.

Multe dintre victime au fost însă prezente în sală, în momentul anunţării pedepsei.

Stuart Hall a comentat până recent, cu stilul său unic, jucăuş şi erudit, meciuri de fotbal pe postul BBC Radio 5. A fost suspendat de BBC în momentul inculpării sale, în decembrie.

„BBC este consternat să afle că anumite agresiuni comise de Stuart Hill au avut loc în timp ce lucra la BBC şi grupul nostru prezintă scuze, fără rezerve, victimelor”, a anunţat grupul BBC într-un comunicat.

BBC a cerut, totodată, unui fost judecător de la Înalta Curte să ancheteze comportamentul acestui prezentator TV în cadrul funcţiunilor sale.

Stuart Hill a negat iniţial faptele care îi erau reproşate, dar şi-a recunoscut în cele din urmă, în aprilie, 14 delicte.

Acest caz nu face parte din ancheta iniţiată pentru agresiunile sexuale comise de prezentatorul vedetă al postului BBC Jimmy Savile, decedat în 2011, care implică şi „alte persoane” rămase deocamdată neidentificate de poliţie.

Scandalul Savile, izbucnit anul trecut, a generat însă o mulţime de anchete similare şi a condus la arestarea mai multor celebrităţi din showbiz-ul britanic, cercetate pentru fapte care au fost comise în anii ’60, ’70 şi ’80.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă