12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalPreședintele Putin se va imuniza cu vaccinul rusesc, Sputnik V

Președintele Putin se va imuniza cu vaccinul rusesc, Sputnik V

Președintele Vladimir Putin a anunțat că se imuniza împotriva coronavirusului cu vaccinul rusesc, Sputnik V, a transmis, duminică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„A spus că se va vaccina, a luat această decizie dar a așteptat până la încheierea tuturor formalităților”, a precizat Dmitri Peskov, citat de agențiile de presă occidentale.

Vladimir Putin are 68 de ani. Decizia lui de a se vaccina a fost anunțată după ce Rusia a lansat și un program de testare a vaccinului Sputnik V  pentru persoane de peste 60 de ani.

Vaccinul produs în Rusia este testat simultan în Rusia și în câteva țări aliate ale Rusiei, printre care se numără Belarus și Venezuela.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Congres Forța Dreptei: Ludovic Orban este ales președinte

Ludovic Orban a fost ales, sâmbătă, preşedintele Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii, potrivit agerpres.ro. Orban a obţinut 1.203 voturi favorabile, conform unui comunicat...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...
Ultima oră
Pe aceeași temă