0 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăInternaționalPremierul desemnat, Dorin Recean, cere votul de încredere în Parlamentul Republicii Moldova

Premierul desemnat, Dorin Recean, cere votul de încredere în Parlamentul Republicii Moldova

Premierul desemnat de președinta Maia Sandu după demisia Nataliei Gavrilița, Dorin Recean, va cere votul de încredere în Parlamentul Republicii Moldova, în ziua de 16 februarie 2023.

Natalia Gavrilița își anunțase demisia din funcția de premier al Republicii Moldova la data de 10 februarie 2023. Imediat după aceea, șefa statului, Maia Sandu, a anunțat că-l propune premier pe Dorin Recean. Președinta Maia Sandu a mai precizat că partidul PAS (cel din care provine șefa statului) și-a exprimat sprijinul pentru această propunere.

Parlamentul de la Chișinău, condus de Igor Grosu, are acum o majoritate pro – europeană, din care face parte și PAS. Totuși, este de așteptat ca parlamentarii socialiști și filo – ruși, aflați în opoziție, să voteze împotriva numirii ca premier a lui Recean, despre care se știe că, anterior, timp de un an, a fost consilierul șefei statului, Maia Sandu, pe probleme de apărare și securitate. Anterior, în perioada anilor 2012 – 2015, Dorin Recean fusese ministru de Interne.

Mai mulți miniștri care au avut funcții în guvernul Gavrilița sunt propuși și în guvernul Recean. Alianța partidelor de opoziție, PCRM – PSRM, a anunțat că nu susține guvernul Recean ci solicită alegeri anticipate.

Parlamentul Republicii Moldova are o majoritate pro – occidentală

La începutul acestei săptămâni, imediat după ce Natalia Gavrilița demisionase din funcția de premier, președinta Maia Sandu a avut o declarație dură, în care a acuzat Rusia că încearcă să destabilizeze Republica Moldova. Natalia Gavrilița a invocat, drept motiv al demisiei, faptul că n-a avut susținere în interiorul Republicii Moldova. Maia Sandu a spus, în mesajul ei, că Rusia va încerca destabilizarea Republicii Moldova sub acoperirea unor proteste ale Opoziției de la Chișinău.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă