6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInternaționalPorolissum Fest celebrează tradițiile romane la Moigrad

Porolissum Fest celebrează tradițiile romane la Moigrad

 

Ruinele vechiului castru roman de la Porolissum, azi Moigrad, în județul Sălaj, vor fi scena unde va avea loc, în acest sfârșit de săptămână, unul dintre cele mai importante festivaluri care celebrează tradițiile romane ale Transilvaniei. La eveniment vor participa toate trupele de reconstituire istorică din România, 11 la număr. ”Festivalul va avea loc timp de două zile, la Moigrad”, a declarat directorul Muzeului Județean de Istorie și Artă din Zalău, Corina Bejenaru. Printre aceste trupe se numără Terra Dacica Aeterna, Omnis Barbaris, Vulturii de la Călata sau Lupii pustei. Porolissum Fest a ajuns deja la a cincea ediție.

Cele 11 trupe își vor așeza taberele pe Măgura Moigradului, unde spectatorii vor putea asista la demonstrații de mânuire a armamentului, dar și la lupte de gladiatori. Sâmbătă seară, va avea loc una dintre cele mai spectaculoase evenimente programate în cadrul festivalului: asediul castrului roman cu proiectile și săgeți incendiare. Acest moment va reproduce fidel momentele de maximă tensiune din timpul bătăliilor antice, când atacatorii preferau să încerce să ia cu asalt zidurile cetăților, cu speranța că mantia întunericului îi va proteja pe asediatori.

De asemenea, tot sâmbătă seara, va avea loc un concert susținut de formația ieșeană ”Hoarda barbară”. Duminică, va avea loc o paradă militară, urmată de un dans erotic executat de ”Nimfele Daciei”, apoi de o luptă de gladiatoare din trupa Danais din Constanța. ”Acest festival a crescut de la an la an. El reprezintă un bun prilej pentru a arăta publicului concret modul în care pasiunea pentru istoria veche poate naște astfel de evenimente, precum și pentru a-i educa pe tineri. A participa la un astfel de festival reprezintă un mod inedit de a învăța istorie. Cu siguranță, pasiunea tinerilor care fac parte din trupele de reconstituire istorică este contagioasă, iar mulți dintre adolescenții și copiii care iau parte ca spectatori la Porolissum Fest vor privi cu alți ochi de acum înainte orele de istorie”, a spus profesorul Alin Pop, unul dintre cei pasionați de acest festival. În Transilvania, Porolissum Fest nu este singurul eveniment care pune în valoare istoria veche. Mai există și Festivalul Roman de la Zalău, precum și Festivalul Cetăților Dacice, dar și manifestările care pun în valoare tradițiile romane ale orașului Alba Iulia, vechiul Apulum.

Ce este Porolissum

Porolissum este numele unui castru, adică al unei fortificații romane, ridicat în anul 106, după cucerirea Daciei de către împăratul Traian. Rolul castrului era de a proteja limesul, adică frontiera romană. Castrul de la Porolissum era cea mai importantă fortificație de la frontiera de nord a lumii romane. Inițial, în castru au fost amplasați 5.000 de soldați care proveneau din diferite unități auxiliare dislocate din Hispania, Gallia și Britannia.

Ulterior, castrul, ridicat în grabă, a fost mărit și dotat cu ziduri de piatră, cel mai probabil în timpul împăratului Hadrian. În apropierea fortificației a luat naștere o așezare civilă. Aceasta a primit rangul de municipium în timpul împăratului Septimius Severus. Viața urbană a luat sfârșit la Porolissum după retragerea decisă de împăratul Aurelian în anul 271. Există însă dovezi care atestă faptul că așezarea a continuat să fie locuită, la o scară mai redusă, până în timpul invaziei hunilor, care au distrus cea mai mare parte a localităților care continuau tradiția orașelor romane. Castrul roman de la Porolissum a făcut parte din seria celor mai puternice cetăți romane din provincia Dacia, alături de castrul de la Potaissa, Turda de azi, unde era cantonată Legiunea a V-a Macedonica, și de cel de la Apulum, unde era cantonată Legiunea a XIII-a Gemina.   

Cele mai citite

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...
Ultima oră
Pe aceeași temă