19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInternaționalPoliţia chineză anunţă că a dezmembrat aproape 6.900 de grupări de tip...

Poliţia chineză anunţă că a dezmembrat aproape 6.900 de grupări de tip mafiot

În perioada menţionată, poliţiştii au rezolvat 79.270 de dosare privind infracţiuni grave, au confiscat 851 de arme de foc şi au pus sechestru pe active în valoare de 62,1 miliarde de yuani (circa 9,23 miliarde de dolari) legate de astfel de infracţiuni, arată un raport al Ministerului Securităţii Publice de la Beijing. În august 2018, ministerul a publicat o listă cu cei mai periculoşi 10 suspecţi de infracţiuni organizate daţi în urmărire; nouă dintre aceştia au fost între timp reţinuţi. Din totalul de 299 de urmăriţi anunţat în decembrie, au fost arestaţi 164.

Faţă de anul precedent, numărul de cazuri înregistrat a scăzut cu 7,7%, iar cel de infracţiuni grave, cu violenţă, cu 13,8%, arată documentul citat.

Campania din China împotriva criminalităţii organizate, anunţată în ianuarie anul trecut, este planificată pe trei ani şi urmează să vizeze şi oficialităţile care protejează organizaţiile infracţionale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă