-1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăInternaționalPeru: Nouă persoane au murit după ce ar fi consumat alimente cu...

Peru: Nouă persoane au murit după ce ar fi consumat alimente cu insecticid

Alte 52 de persoane care au consumat alimente contaminate cu insecticid au fost spitalizate, 21 dintre acestea fiind în stare gravă, informează agenţia Xinhua.

Victimele luaseră parte la un praznic organizat luni noapte în San Jose de Ushua din Ayacucho.

În urma decesului unuia dintre locuitorii din zonă, „un mare număr de persoane a venit la înmormântarea sa; câteva ore mai târziu, zeci dintre participanţi au început să prezinte simptomele unei intoxicaţii alimentare care a dus până în prezent la nouă decese”, conform postului Radio Programas del Peru (RPP).

Ivan Villagomez, primarul localităţii, a declarat pentru RPP că s-a numărat printre invitaţii la praznicul la care familia decedatului a servit cina, aşa cum este obiceiul.

Supă şi o tocană cu carne au fost servite tuturor celor circa 80 de persoane prezente la praznic, a explicat edilul.

Atât Villagomez, cât şi fiul său în vârstă de 16 ani, s-au simţit rău însă starea lor s-a îmbunătăţit după ce au fost transportaţi la spital.

Printre persoanele decedate s-au numărat două fiice ale persoanei pentru care fusese organizat praznicul, dar şi tatăl primarului şi o nepoată a acestuia, în vârstă de 12 ani, a precizat RPP.

Multe dintre victime au fost transportate la spitale din regiunile învecinate din cauza capacităţii reduse şi a resurselor limitate din centrul medical modest al localităţii.

Ministrul Sănătăţii, Silvia Pessah, a declarat pentru RPP că substanţa toxică suspectată este organofosfat.

Insecticidul, deşi neconfirmat deocamdată, ar fi fost depozitat şi utilizat în apropierea alimentelor. O anchetă este în desfăşurare în acest caz.

Evenimentul a avut loc la mai puţin de o lună de la un alt caz în care sute de şcolari din Peru s-au îmbolnăvit după ce au consumat micul dejun oferit în mai multe instituţii de învăţământ din provincia Canete situată în regiunea Lima, precizează Xinhua.

Cele mai citite

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...
Ultima oră
Pe aceeași temă