11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalParlamentul României emite o declarație privind condamnarea terorismului și susținerea Israelului

Parlamentul României emite o declarație privind condamnarea terorismului și susținerea Israelului

Parlamentul României s-a reunit în ședință comună, în dimineața de 11 octombrie 2023, urmând să elaboreze o declarație privind condamnarea terorismului și pentru susținerea Israelului, în urma atacurilor comise de Hamas.

La ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului participă și premierul Marcel Ciolacu.

“Este absolut dureros să vedem că în acest mileniu, pe care îl credeam departe de orice conflict armat, suntem martorii a două războaie nedrepte, odioase, care nu au nicio justificare şi care, mai mult de atât, atacă într-un mod barbar civili, copii, bătrâni, femei. Suntem aici ca să condamnăm ferm, în numele poporului român, ca reprezentanţi ai acestuia, atacurile din Israel, să ne dovedim şi să ne exprimăm solidaritatea cu statul Israel, partener al României şi partener cu relaţii diplomatice neîntrerupte al României de atâţia ani, iar prin declaraţia noastră să ne arătăm încă o dată prietenia cu greu încercatul popor evreu”, a declarat, în Parlament, senatorul Lucian Romaşcanu (PSD).

După atacurile din 7 octombrie 2023 ale grupării teroriste Hamas asupra teritoriului Israelului, Israelul a organizat acțiuni de ripostă. În următoarele ore se așteaptă o intervenție terestră a militarilor israelieni în Fâșia Gaza.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă