26.6 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăInternaționalPapa Francisc, discurs emoționant la Budapesta

Papa Francisc, discurs emoționant la Budapesta

Papa Francisc s-a aflat azi într-o vizită oficială la Budapesta, unde s-a întâlnit cu președintele Republicii Ungare, Janos Ader, și succesiv cu premierul ungar Viktor Orban.

La tradiționalul schimb de daruri, papa a făcut cadou liderilor ungari un triptic și un tablou în mozaic, după o pictură în ulei a lui Ippolito Caffi (1809-1866), reprezentând mulțimea de credincioși din Piața San Pietro care așteaptă binecuvântarea papală de la loggia centrală a bazilicii.

Potrivit unui comunicat al Sălii de Presă a Sf. Scaun, întâlnirea cu președintele Republicii Ungare, cu prim-ministrul și vicepremierul țării ”s-a desfășurat după programul prevăzut, într-un climat cordial, și s-a încheiat la ora 9.25”. Au luat parte, alături de papa Francisc, cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin și arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretarul Sf. Scaun pentru Raporturile cu Statele. Printre subiectele abordate, potrivit comunicatului oficial, s-au aflat ”rolul Bisericii în țară, angajamentul pentru salvgardarea mediului, apărarea și promovarea familiei”.

La finalul unui congres, papa a avertizat cu privire la faptul că „ameninţarea antisemitismului este încă la pândă în Europa şi în alte părţi din lume”. „Acesta este un fitil care nu trebuie lăsat să ardă. Şi cel mai bun mod de a-l dezamorsa este să conlucrăm, pozitiv, şi să promovăm fraternitatea”, le-a spus el.

Agenda călătoriei apostolice la Budapesta culminează cu Sfânta Liturghie de încheiere a Congresului Euharistic Internațional. La ora 14.30 papa pleacă cu avionul spre Slovacia, unde rămâne până pe 15 septembrie.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Plan de urgență activat din cauza caniculei. Ministerul Sănătății mobilizează spitalele și ambulanțele

O atenție specială trebuie acordată copiilor, persoanelor în vârstă și celor care suferă de boli cronice, categoriile cele mai vulnerabile în perioadele de caniculăMinisterul...

Debitul Dunării se apropie de minimul istoric. Măsuri pentru menținerea în funcțiune a centralei de la Cernavodă

Debitul Dunării la intrarea în România va continua să scadă în următoarele zile și ar putea ajunge la aproximativ 1.400 de metri cubi pe...

Motorina trece pragul de 10,5 lei în România. Transportatorii cer verificarea „scumpirilor speculative” la pompă

Transportatorii cer Parlamentului, Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice modul în care au fost formate prețurile în ultimele trei săptămâniPrețurile carburanților au atins noi...
Ultima oră
Pe aceeași temă