25.7 C
București
sâmbătă, 7 septembrie 2024
AcasăInternaționalPapa Francisc cere o "soluţie justă şi paşnică" în Venezuela

Papa Francisc cere o „soluţie justă şi paşnică” în Venezuela

‘În faţa situaţiei grave pe care o traversează (Venezuela), îl rog pe Domnul să găsim o soluţie justă şi paşnică pentru a depăşi criza, cu respectarea drepturilor omului’, a declarat papa, cu ocazia rugăciunii Angelus la Zilele mondiale ale tineretului, desfăşurate în Panama.

Venezuela traversează una din cele mai grave crize politice din istoria sa, cu o preşedinţie revendicată de două persoane.

Nicolas Maduro, preşedintele învestit pentru al doilea mandat pe 10 ianuarie şi sprijinit de armată, acuză SUA că îl incită pe opozantul Juan Guiado, care s-a autoproclamat preşedinte, să întreprindă o ‘lovitură de stat’.

Maduro a respins ultimatumul prin care mai multe state europene au cerut sâmbătă convocarea de noi alegeri în termen de opt zile.

Duminică, suveranul pontif a lansat, de asemenea, un apel la pace în Columbia după atentatul de la 17 ianuarie, revendicat de gherila ELN şi soldat cu 20 de morţi şi 68 de răniţi. Papa a denunţat ‘ura teroristă’, după care a dat citire numelor victimelor acestui atac asupra şcolii de poliţie din Bogota.

Totodată, papa Francisc a ‘condamnat cu fermitate’ dublul atentat împotriva catedralei din Jolo, pe o insulă din sudul Filipinelor, în care au murit cel puţin 20 de oameni, ‘un episod de violenţă care îndoliază din nou această comunitate creştină’.

Acest atac într-un bastion al organizaţiei islamiste Abu Sayyaf intervine la două zile după anunţarea aprobării masive, printr-un referendum desfăşurat lunea trecută, în sudul arhipelagului filipinez a creării regiunii autonome Bangsamoro, în cadrul procesului de pace cu insurecţia musulmană.

Cele mai citite

Nicolae Ciucă susține dezvoltarea mediului rural prin atragerea de investiții

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine că mediul rural este în continuare plin de oportunităţi şi orice localitate poate să se dezvolte, cu condiţia să...

Un nou cutremur în județul Gorj. Ce intensitate a avut

Un cutremur cu intensitate de 3,8 a avut loc sâmbătă dimineață în județul Gorj. „În ziua de 07 Septembrie 2024, la ora 09:06:22 (ora...

Un vagon al unui tren de marfă cu cereale a deraiat la ieșirea din stația Valu lui Traian

Un vagon al unui tren de marfă încărcat cu cereale a deraiat, sâmbătă, la ieşirea din staţia Valu lui Traian. Circulaţia feroviară se desfăşoară...
Ultima oră
Pe aceeași temă