2.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalOpera Peer Gynt, orchestrată în ritmuri de rock

Opera Peer Gynt, orchestrată în ritmuri de rock

 

Publicul clujean va avea ocazia să se bucure de o operă rock cu totul deosebită. Regia este semnată de unul dintre cei mai îndrăgiți artiști clujeni, Sorin Misirianțu.

”Platforma Culturală TiMAF aduce în premieră pe scena Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca «Peer Gynt – Rockstar», un spectacol în regia lui Sorin Misirianţu şi conducerea muzicală a Dalmei Kovács. Marea premieră va avea loc vineri, 12 februarie, de la ora 19.00, și se anunță a fi un eveniment cultural de elită. Drama lui Henrik Ibsen a fost reimaginată într-un spectacol muzical inedit, în care actori ai Teatrului Național Cluj colaborează cu muzicieni de la Conservator, în ceea ce se vrea o producție originală pe muzica clasică a lui Edvard Grieg, combinată cu muzică pop-rock, compusă special pentru acest spectacol.

«Peer Gynt – Rockstar» este un spectacol muzical interactiv, modern, în care un regizor (în cazul de față chiar regizorul însuși) organizează un casting pentru un musical, pe textul uneia dintre cele mai valoroase lucrări ale lui Henrik Ibsen. Regizorul își alege echipa și pornește la drum cu ea, istorisindu-i pas cu pas povestea flamboaiantă a eroului norvegian Peer Gynt.

Bazat pe empty space, ecleraj modern și simplitate, «Peer Gynt – Rockstar» este o viziune regizorală modernă și complexă, care îmbină elementele de muzică cu cele de teatru și dans”, spun organizatorii spectacolului.

Cine sunt cei care realizează spectacolul de operă rock

Sorin Misirianțu, licențiat în regie și actorie, este unul dintre cei mai renumiți actori, regizori și scenariști clujeni. Angajat al Teatrului Naţional din Cluj-Napoca din anul 1995, a lucrat în televiziune, la Pro TV Cluj, la CD Radio și este manager al Teatrului de Club Diesel, teatru independent. Printre cele mai cunoscute proiecte ale sale sunt: „Norway.Today”, „Ca la nebuni”, „Tony & Dora”, „Când diavolul îşi dă cu ojă roşie pe copite”, „Sex, Drugs and Rock’n’Roll” și multe altele. Dirijoare a Orchestrei Clasice Agille, Dalma Kovács este nominalizată pentru titlul de „Dirijorul Anului”. A dirijat concertul simfonic de la Electric Castle în colaborare cu Notes and Ties, a realizat spectacole educative în colaborare cu Opera Națională din Cluj-Napoca, concertul de inaugurare a Scenei Verzi în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca, concerte simfonice și premiera națională a muzicalului Les Miserables în colaborare cu Muza Events.

Platforma Culturală TiMAF este un proiect demarat de Asociația Student Plus ca subcomponentă a Festivalului Internațional de Muzică și Artă Transilvania. Proiectul a primit finanțare nerambursabilă din Granturile SEE în cadrul programului PA17/RO13 „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul Patrimoniului Cultural European”. Proiectul operei rock Peer Gynt – Rockstar este finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Lichetenstein și Guvernul României. 

Cea mai cunoscută lucrare a lui Henrik Ibsen

Peer Gynt este cea mai celebră lucrare a dramaturgului norvegian Henrik Ibsen. Subiectul este inspirat dintr-un basm nordic, personajele au fost modelate după unii membri ai familiei dramaturgului. Peer Gynt a fost pus prima dată în scenă în anul 1876. 

 

 

Cele mai citite

Guvernul Ciolacu 2 a depus jurământul. A fost votat în Parlament cu 240 voturi pentru și 143 împotrivă

Membrii Guvernului Ciolacu 2 s-au prezentat la Palatul Cotroceni, luni seara, pentru depunerea jurământului de învestitură. Tot luni, Parlamentul a votat pentru învestirea Guvernului Ciolacu,...

Inspectorii antifraudă fiscală, amenzi și confiscări de peste 117 milioane de lei în patru luni

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au desfășurat, între septembrie și decembrie 2024, o campanie intensă pentru combaterea evaziunii fiscale. În urma acțiunilor operative...

Donald Trump reducerea taxelor pentru Canalul Panama sau returnarea controlului către SUA

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a solicitat statului Panama să reducă taxele aplicate pentru utilizarea Canalului Panama, invocând tarife „ridicole și extrem de...
Ultima oră
Pe aceeași temă