9.5 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaONU vrea neapărat o „ încetare a focului umanitară” între Rusia și...

ONU vrea neapărat o „ încetare a focului umanitară” între Rusia și Ucraina

Naţiunile Unite(ONU) vor încerca să pună în aplicare o ‘încetare a focului umanitară’ între Rusia şi Ucraina şi intenţionează să-l trimită la Moscova şi Kiev pe secretarul său adjunct responsabil de probleme umanitare, a anunţat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, citat de AFP.

Într-o declaraţie de presă la sediul ONU din New York, Guterres a afirmat că ‘i-a cerut lui Martin Griffiths (secretarul general adjunct pentru afaceri umanitare) să analize imediat cu părţile implicate posibilitatea unor acorduri şi aranjamente pentru o încetare a focului umanitară în Ucraina’.

Întrebat de jurnalişti asupra modalităţilor practice ale sarcinii încredinţate lui Griffiths, Guterres a precizat că adjunctul său va reveni de la Kabul, unde se află în prezent. ‘Sper să poată merge cât mai repede posibil atât la Moscova, cât şi la Kiev’, a adăugat el.

Secretarul general al ONU a denunţat faptul că, ‘de la începutul invaziei ruse acum o lună, războiul a dus la pierderea fără sens a mii de vieţi, la strămutarea a zece milioane de persoane, în principal femei şi copii, şi la distrugerea sistematică a infrastructurii esenţiale’ a Ucrainei.

‘Aceasta trebuie să înceteze!’, a declarat şeful Naţiunilor Unite.

ONU cere o încetare a focului umanitară după ce a adoptat cu o majoritate covârșitoare o rezoluție în acest sens

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat joi, cu o majoritate covârşitoare de 140 de voturi, o nouă rezoluţie ‘istorică’, dar nu cu caracter obligatoriu, care ‘cere’ Rusiei să oprească ‘imediat agresiunea sa’ împotriva Ucrainei.

Autorităţile ucrainene şi-au manifestat îngrijorarea luni faţă de agravarea situaţiei legate de portul asediat Mariupol, unde cel puţin 5.000 de persoane şi-au pierdut deja viaţa, acest bilanţ al victimelor fiind dat publicităţii înaintea negocierilor ucraineano-ruse, preconizate pentru marţi la Istanbul.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Controversata campioană olimpică Imane Khelif caută dreptatea în instanță!

Imane Khelif, campioană olimpică la box la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a inițiat o acțiune în justiție împotriva publicației franceze Le Correspondant,...

5 idei de gustări delicioase și sănătoase pentru copii

Alegerea gustărilor potrivite pentru copii poate fi o adevărată provocare. Pe de o parte, vrem să le oferim ceva gustos și atrăgător, iar...

Florin Tănase, optimist înaintea meciului FCSB – Midtjylland! „Ar fi un pas uriaș”

Atacantul FCSB, Florin Tănase, își exprimă încrederea înaintea partidei cu Midtjylland din Europa League, subliniind importanța unei victorii în contextul programului încărcat al echipei. FCSB...
Ultima oră
Pe aceeași temă