19.1 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaOlaf Scholz nu-l mai ia în seamă pe Putin nemulțumit de livrările...

Olaf Scholz nu-l mai ia în seamă pe Putin nemulțumit de livrările de arme către Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu este impresionat de avertismentele preşedintelui rus Vladimir Putin privind livrările de arme occidentale ce continuă către Ucraina, transmite dpa.

Nu trebuie să ne lăsăm înspăimântaţi “şi, de aceea, vom continua cu ceea ce am început”, a declarat cancelarul Scholz într-un interviu acordat programului de ştiri “Tagesthemen” al postului public ARD.

Pe lângă livrările suplimentare de arme către Ucraina, este prevăzută şi o mai bună dotare a Bundeswehr-ului cu un program planificat de 100 de miliarde de euro.

Olaf Scholz nu se teme de avertismentele lui Putin privind livrările de arme către Ucraina și va continua să o sprijine cât va trebui

Germania “va sprijini Ucraina atât timp cât va fi necesar”, a subliniat Olaf Scholz, potrivit agerpres.ro.

Preşedintele Putin a avertizat împotriva livrării de arme grele Ucrainei într-o conversaţie telefonică cu şeful guvernului german Olaf Scholz şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron la sfârşitul săptămânii trecute. Acest lucru ar risca să destabilizeze şi mai mult situaţia şi să agraveze criza umanitară, a spus Putin.

Până acum, guvernul german a fost de acord să furnizeze două tipuri de arme grele: 50 de vehicule blindate antiaeriene Gepard şi şapte obuziere blindate Panzerhaubitze 2000. Acestea din urmă sunt piese de artilerie grea. Cu toate acestea, Ucraina solicită tancuri de luptă şi vehicule de luptă pentru infanterie, lansatoare de rachete multiple sau rachete antinavă.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

BEC anunță că statisticile privind prezenţa la vot în data de 9 iunie vor fi prezentate în timp real

Biroul Electoral Central(BEC) pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024...

BEC anunță că statisticile privind prezenţa la vot în data de 9 iunie vor fi prezentate în timp real

Biroul Electoral Central(BEC) pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024...

Când se prăbușește șandramaua useristă nășită de rețea?

Cuvintele “stație”, “rețea”, “releu” fac parte din limbajul codat al sistemului de intelligence, decapitat - din păcate, doar temporar - zilele acestea, prin inculparea...
Ultima oră
Pe aceeași temă