21.5 C
București
luni, 22 iulie 2024
AcasăInternaționalO supradoză în masă șochează statul american Connecticut

O supradoză în masă șochează statul american Connecticut

Marți noaptea, serviciile de urgență din New Haven, Connecticut, au ajuns într-un park din apropierea universității Yale, după ce au fost anunțate că trei persoane prezintă simptomele unei supradoze cu opiacee. Trei ore și jumătate mai târziu, era vorba de 18 cazuri în același parc: unele victime erau inconștiente, altele vomitau sau afișau alte simptome. Câțiva dintre cei afectați se află chiar și acum în stare critică.

Cercetările ulterioare, lăsate cu arestarea unui bărbat care se pare că are legătură cu acest incident, au descoperit că tinerii se drogaseră cu K2, o substanță sintetică ce se apropie, ca efect, de cannabis. Ce a provocat supradoza în masă, însă, este faptul că drogul în cauză fusese suflat cu fentanil, potrivit medicilor din New Haven.

Fentanilul este o substanță opiacee mult mai potentă decât heroina și mai periculoasă pentru viața umană. Două miligrame sunt îndeajuns pentru a provoca moartea în cazul majorității persoanelor care o folosesc.

Acest caz tragic vine în contextul în care autoritățile americane ale sănătății publice (CDC – Center for Disease Control) au publicat un raport cutremurător cu privire la epidemia de opiacee care a cuprins Statele Unite în ultimii ani. În momentul de față, drogurile (în speciali fentanilul) sunt responsabile pentru mai multe morți decât HIV, accidentele de mașină sau uzul de arme de foc în America. 72000 de americani au murit de supradoze în 2017.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă