5.6 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăInternaționalNoul ministru de externe israelian va merge într-o vizită istorică

Noul ministru de externe israelian va merge într-o vizită istorică

Vizita lui Yair Lapid intervine în contextul în care Israelul şi Emiratele Arabe Unite au normalizat relaţiile anul trecut, în cadrul unui acord mediat de fosta Administraţie Donald Trump.

Yair Lapid se va deplasa în vizită oficială în Emiratele Arabe Unite pe 29-30 iunie, urmând să inaugureze ambasada Israelului în Abu Dhabi şi un consulat în Dubai.

„Relaţiile dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite sunt importante, iar rezultatele vor fi benefice atât pentru cetăţenii celor două ţări, cât şi pentru întregul Orient Mijlociu”, anunţă Ministerul israelian de Externe.

Fosta Administraţie de la Washington, condusă de fostul preşedinte Donald Trump, a intermediat negocierile în urma cărora Israelul a normalizat relaţiile cu Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Sudan şi Maroc.

Autoritatea Palestiniană a criticat dur decizia Emiratelor Arabe Unite de a normaliza relaţiile cu Israelul în contextul stagnării negocierilor pentru soluţionarea conflictului israelo-palestinian.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Călin Georgescu vrea evaluarea scutului antirachetă de la Deveselu

Candidatul pro-rus Călin Georgescu a spus, marți, într-un interviu televizat, că scutul anti-rachetă de la Deveselu, construit de SUA, "va fi evaluat", transmite Antena...

ONU: Rusia acuză Ucraina că sprijină rebelii care luptă în nord-vestul Siriei

Ambasadorul rus la ONU a acuzat marţi Ucraina că sprijină militar luptătorii din grupul islamist radical Hayat Tahrir al-Sham (HTS) care desfăşoară o ofensivă...

Prima întâlnire PSD-PNL-USR-UDMR pentru viitoarea guvernare va avea loc miercuri. Csoma Botond: Să găsim un numitor comun

Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că miercuri va avea loc prima discuţie PSD-PNL-USR-UDMR pentru o viitoare guvernare, el arătând că este...
Ultima oră
Pe aceeași temă