15.4 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăInternaționalNoi trupe româneşti confirmă prezenţa în cadrul B'ESTFEST

Noi trupe româneşti confirmă prezenţa în cadrul B’ESTFEST

Noi nume româneşti confirmă prezenţa în cadrul B’ESTFEST Summer Camp 2011: ROA, Electric Brother, CTC, The Mono Jacks, Madame Hooligan şi Cuantune alăturându-se astfel trupelor româneşti deja confirmate anul acesta pe afişul festivalului: Şuie Paparude, OCS, Travka, Magnolia, Coma şi Sarmalele Reci. B’ESTFEST Summer Camp 2011 se va desfăşura în perioada 1-3 iulie, la iarbă verde, pe malul lacului Pasărea din comuna Tunări.
 
 ROA (3 iulie)
 
 Trupa Rise Of Artificial, fondată de Cezar Stanciulescu (Junkyard) şi Bogdan Popoiag şi-a făcut debutul muzical cu single-ul „Ne place”, care în scurt timp a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radiourile autohtone, intrând chiar şi în FM-ul internaţional. Din mai 2011 un nou membru, pe numele lui Cristin Negriuc, răspunde de elementele electrice ale sunetelor de chitară şi sinteza tobelor live. Luna aceasta, ROA îşi va lansa albumul de debut, „Artificial”, ce va fi urmat de o serie de concerte în ţară precum şi, desigur, o apariţie în cadrul B’ESTFEST Summer Camp.
 
 CTC (3 iulie)
 
 Înfiinţată în anul 1999, trupa este formată din DOC, Deliric 1, VD şi Dj Paul, cei patru fiind totodată şi fondatorii unuia dintre primele label-uri independente de hip-hop din România. EP-ul „CTC & Cedry2k”, apariţii pe diverse compilaţii, mixtape-uri precum şi pe albumele unor artişti  precum RACLA , K-Gula, Da Hood, Zale, Bitza au precedat apariţia în 2005 a LP-ului „Dificultăţi tehnice”. În 2011, DOC  a lansat „Scăpat de sub control”, urmând ca luna aceasta Deliric 1 să lanseze primul său material solo „Inspecţia tehnică periodică”.
 
 Electric Brother (2 iulie)
 
 Electric Brother este probabil unul dintre cel mai des menţionate nume pe albumele preferate ale publicului român. Discurile lansate cu Aievea, cu NSK, colaborările cu Vlaicu Golcea, cu Norzeatic & Khidja, Junkyard, The Amsterdams, Kumm şi mulţi alţii, coloana sonoră a filmelor lui Radu Muntean, sau dj set-urile absolut neaşteptate i-au adus un loc important în muzica românească. În iunie 2011 va lansa noul album solo numit „Pe Pământ” – o călătorie sonoră pe pământ prin care încearcă să lege culturi, generaţii, poveşti şi personaje, cu aceeaşi forţă cu care şi-a lărgit propriile orizonturi. Discul are invitaţi din Timişoara, Londra, Delta Dunării, Bissau şi multe alte locuri. La B’ESTFEST Summer Câmp va fi acompaniat de bateristul Tavi Scurtu şi de o voce surpriză.
 
 The Mono Jacks (1 iulie)
 
 Trupa The Mono Jacks s-a format în anul 2008 la iniţiativa lui Doru Trăscău de la AB4. Trupa este cunoscută pentru piesele „Maria”, „Come Back Girl”, „Push The Pedal” şi „We’re All Getting Older”, toate ajunse pe primele poziţii ale topurilor alternative. În prezent, Doru Trăscău (voce, chitară), Florin Vasile (chitară, voce), Alex Voicu (bas) şi Dorian Cazacu (tobe) lucrează la piese noi pentru un al doilea album şi îşi propun să lanseze o trilogie video în cursul acestui an.
 
 Madame Hooligan (1 iulie)
 

 Madame Hooligan a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2006 în Los Angeles de către Radu Almăşan. Primul single al trupei, „Freak the world”, a ocupat timp de două luni prima poziţie în clasamentul celui mai important post de radio dedicat muzicii indie rock din State Unite. Vara aceasta, după apariţia în cadrul B’ESTFEST Summer Câmp, trupa urmează să concerteze la Burning Man, renumitul festival din deşertul Black Rock (Nevada, SUA).
 
 Cuantune (3 iulie)
 
 Cuantune este printre puţinele trupe româneşti din noul val definite printr-un  sound inedit şi captivant, cu un stil aparte, greu de încadrat într-un  singur gen muzical, care îmbină sonorităţi de classic-acid şi nu-jazz. În show-urile live, Elizabeth şi Mario F.  Cruxfader alături de muzicienii care îi acompaniază pe scenă, inovează şi propun un sound fresh, în care jazz-ul se îmbină cu influenţe de trip-hop, electro, soul sau funk.
 
 Biletele pentru festival sunt disponibile la preţurile de 125 lei biletul de o zi, 265 de lei abonamentul de 3 zile şi 15 lei voucherul de camping.

Cele mai citite

Zeci de elevi au ajuns la spital după ce au mâncat la școală

Zeci de elevi de la Școala gimnazială din comuna Vlădaia, județul Mehedinți, au ajuns la spital după ce au mâncat la școală prin programul...

Aproximativ 6.000 de incidente de securitate zilnice la domeniile „.ro”. Digitalizarea și AI, esențiale pentru viitor

Aproximativ 6.000 de incidente de securitate cibernetică au loc zilnic la domeniile ".ro", a anunțat miercuri Victor Vevera, directorul general al Institutului Național de...

Familia Regală a strâns laolaltă tineri, elite și politicieni din cadrul Ploieşti, Capitala tineretului din România 2024

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a găzduit, miercuri, la Palatul Elisabeta, seara dedicată municipiului Ploieşti, Capitala tineretului din România în anul 2024, eveniment în...
Ultima oră
Pe aceeași temă