4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInternaționalNoi „episoade" din Festivalul Enescu

Noi „episoade” din Festivalul Enescu

Iubitorii muzicii clasice sunt aşteptaţi şi în acest weekend la oferta de marcă a Festivalului Internaţional „George Enescu”, dar şi la Muzeul Naţional  de Istorie a României, unde duminică au loc evenimente speciale dedicate lui Enescu.

 

Încă din 1958, de la înfiinţa-rea sa, festivalul ce poartă numele marelui Enescu a avut invitaţi de marcă, iar în 2011 situaţia nu e diferită. Paralel cu desfăşurarea Concursului „George Enescu”, invi-taţii sunt numai unul şi unul.

Regal cu „Orchestre de Chambre de  Lausanne”

Acorduri de Robert Schumann vor putea fi ascultate din belşug în interpretarea celor de la Orchestre de Chambre de Lausanne, avându-l ca dirijor şi solist pe Christian Zacharias şi pe Antonio Meneses la violoncel. Dincolo de concertele propriu-zise de astăzi,mâine şi poimâine de la Ateneul Român (22.30), Christian Zacharias va da după spectacolul din această seară autografe, la standul Librăriilor Humanitas de la Ateneu.

Cine ce mai cântă

Astăzi, de la ora 17.00, tot pe scena Ateneului Român (17.00) au loc recitaluri şi concerte camerale oferite în premieră de Korean Chamber Orchestra, dirijată de Min Kim şi avându-i la vioară pe Liviu Prunariu şi Vlad Stănculeasa, laureat al Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2007.

Ansamblul Korean Chamber Orchestra a luat fiinţă în 1965, la Seul, iar succesul a venit în 1979, când director artistic a devenit talentatul Min Kim. Muzicienii au inclus în spectacolul din Capitală compoziţii de E.T.

Zwilich, Malcom Arnold sau W. Walton. De la 19.00, pe scena Sălii Mari a Palatului doritorii pot asculta sub semnul „Mari Orchestre ale Lumii” Wagner, Beethoven si Brahms în interpretarea celor de la London Symphony Orchestra, cu Saleem Abboud Ashhar la pian  şi sub bagheta dirijorală a lui Nikolai Znaider.

Sala Mică a Palatului îi spune sâmbătă, de la ora 11.00, bun venit lui Sabine Meyer, cu tot cu ansamblul de suflători Bläserensemble. Aceştia au debutat în Elveţia în 1987, au oferit multe concerte peste tot în lume şi dispun de un repertoriu larg.

Înfiinţată în 1958, când nu era decât un ansamblu de cameră ce nu avea nici dirijor, orchestra Academia Saint Martin in the Fields vine sâmbătă (17.00) la Sala Mică a Palatului şi nu oricum, ci alături de pianistul Murray Perahia, care are în palmares 30 de ani de carieră concertistică pe scenele lumii şi un Premiu Grammy adjudecat în 2003  pentru „Cel mai bun interpret solist instrumentist pentru integrala studiilor de Frederic Chopin, op. 10 şi op. 25″. La Bucureşti, Perahia va interpreta din Händel, Mozart şi Haydn.

Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Parlamentului  găzduieşte, de la ora 19.00, corul „Ion Vidu” din Lugoj, ce a pregătit un repertoriu din care nu lipsesc „Lăudaţi pe Domnu” (D. Voiculescu), „Mântuire” (I.Vidu) sau „Justum Deduxit Dominus” de Mozart.

Tot sâmbătă, de la ora 19.30, la Sala Mare a Palatului sunt de găsit Corul şi Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, cu tot cu dirijorii Gennady Rozhdestvensky şi Iosif Ion Prunner.

Duminică, de la 11.00, doi mari muzicieni, Adrian Brendel (violoncel) şi Tim Horton (pian), vor fi prezenţi în duet la Sala Mică a Palatului. Cei doi au o fructuoasă colaborare şi au susţinut multe turnee. Hurton a început să ia lecţii de pian încă de la 6 ani, iar Brendel  are în palmares şi înregistrări pentru companii de radio din întreaga Europă, inclusiv BBC, ORF, NDR, WDR, Sudwestfunk şi Deutschlandradio.

Nici Sala Mare a Palatului nu se lasă mai prejos, acolo, de la 19.30,  vine o mare orchestră, „The Mariinsky Theatre Symphony Orchestra” (cu Alexander Toradze la pian), iar dirijorul ei, Valery Gergiev, o să participe la o sesiune de autografe, după spectacol, la standul Librăriilor Humanitas de la Sala Palatului.

La Piaţă pe gratis

Special amenajată pentru Festivalul „George Enescu”, Piaţa Festivalului oferă în continuare filme şi acorduri clasice.

Startul se dă în fiecare zi de la ora 20.00 şi,  pe lângă muzica oferită sub egida „Serile Radio România Cultural”, pot fi văzute şi pelicule precum  „În căutarea lui Mozart” (prima parte astăzi, de la 21.00 iar a doua sâmbătă, de la aceeaşi oră).

Enescu, la Muzeul de Istorie

Inspirat de manifestările prilejuite de Festivalul „George Enescu”, duminică, Muzeul Naţional de Istorie a României vă invită la vizitarea microexpoziţiei „Remember Enescu”. Instituţia mai anunţă că  în premieră mondială se va lansa violoncelul cu 5 corzi tip Bach-Spinei şi, de la ora 19.00, vă mai invită la o serată muzicală susţinută de Ansamblul Contemporan, dar şi cu participarea poetului Nicolae Coman.

Duminică, muzeul are program special de vizitare, fiind deschis de la 16.00 şi până la 24.00.  Cu acest prilej, tariful de vizitare este redus începând cu ora 19.00. Accesul în muzeu este permis pe bază de bilet cu tarif general redus de 4 lei, pensionarii, studenţii şi elevii urmând să beneficieze de reduceri şi gra-tuităţi. La serata muzicală se intră pe bază de invitaţie (pentru asta fiind atribuit un anumit număr de locuri), cât şi pe bază de bilet. 

Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...
Ultima oră
Pe aceeași temă