9.5 C
București
sâmbătă, 26 octombrie 2024
AcasăInternaționalNexT - scurtmetraje 
pentru toate vârstele

NexT – scurtmetraje 
pentru toate vârstele

A patra ediţie a Festiva­lului Internaţional de scurt şi mediumetraj NexT se desfăşoară, începând de marţi, la Cinema Scala, 
Cine­­ma Eforie, Băneasa Drive In Cinema şi Mansarda Cărtureşti. În competiţie vor intra peste 30 de filme selectate de criticul Andrei Gorzo. Dar, ca de fiecare dată, festivalul creat în memoria regizorului Cristian Nemescu şi sunetistului Andrei Toncu include foarte multe evenimente pe lângă secţiunea competitivă. Anul acesta, NexT a programat chiar şi o secţiune dedicată copiilor. Sâmbătă, 17 apri­lie, de la ora 11, cei mici vor putea vedea un program de scurtmetraje cu producţii din Marea Britanie, Polonia, Australia, Franţa, SUA, Germania şi Canada premiate la diverse festivaluri. După ora de proiecţie, copiii sunt aşteptaţi în foaierul cinema­to­grafului Scala unde vor avea parte de jocuri şi discuţii pe tema – filmele vizionate. Dacă până anul trecut, secţiunea „Şi ei au fost next generation” a fost alcătuită din filme de scurtmetraj ale regizorilor ro­­mâni, la această ediţie, a patra vor fi proiectate­ lungmetraje realizate de tineri cine­aş­ti care au participat în secţiunea competitivă a festivalului în anii precedenţi. Regizorii  Christine Molloy şi Joe Lawlor, care au fost la NexT 2007 cu scurtmetrajul „Daydream” , revin la Bucureşti cu primul lor lungmetraj, Helen (foto). Pre­zentat la peste 30 de festivaluri interna­ţio­nale din lumea întreagă filmul va fi proiectat în premieră în România vineri, 16 aprilie, la Eforie, începând cu ora 20.30. Academia Europeană de Film este partener oficial al festivalului şi prezintă, în premi­eră în România, producţii care au câştigat premiul UIP în 2009. Este vorba despre filme premiate la 13 festivaluri importante de scurtmetraj. Între acestea se numără şi „Renovare” al lui Paul Negoescu sau „Poste restante”, câştigătorul Premiului Academiei Europene la categoria scurtmetraj.

Festivalul se defăşoară între 13 şi 18 aprilie. Preţul unui bilet este de 10 lei şi 5 lei la programul pentru copii. Un abonament valabil pentru toate evenimentele festivalului este 150 lei iar un abonament pentru 10 proiecţii costă 80 lei.

Cele mai citite

Primele trupe nord-coreene au sosit în regiunea Kursk

Coreea de Nord a trimis aproape 12.000 de soldați în Rusia, inclusiv 500 de ofițeri și trei generali Primii soldați nord-coreeni care au participat alături...

Trei gorjeni au ajuns în penitenciar. Au fost găsiți vinovați pentru exploatarea sexuală a unor minore

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Cărbunești au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Gorj, față de 3...

TOP 5 lucruri pe care să le faci astfel încât să te întorci fără griji din vacanță

Planifici o vacanță și vrei ca întoarcerea ta să fie cât mai plăcută posibil? Ți-am pregătit o listă de cinci sfaturi cu lucruri pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă