4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInternaționalMuse, Iron Maiden și Twisted Sister, la București

Muse, Iron Maiden și Twisted Sister, la București

A șaptea ediție a festivalului de rock va avea loc între 29 și 31 iulie 2016, în Piața Constituției din București. Organizatorii promit trei zile de rock de înaltă clasă.

Primele staruri care vor urca pe scena Rock The City, în cea dintâi  zi a evenimentului organizat de Marcel Avram, East European Production și D&D East Entertainment, vor fi muzicienii de la Muse.  Show-ul de la București, în cadrul căruia englezii au înglobat atât piesele de pe noul lor album „Drones“, cât și pe cele din categoria ”Best of Hits”, face parte din turneul pe care americanii îl efectuezează în acest an.

Cu peste 20 de milioane de albume vândute, peste 50 de premii primite, dintre care trei Grammy, Muse revine la București, în formula Bellamy (chitară, voce), Dominic Howard (bass) și bateristul Christopher Wolstenholme. Cei trei își arată din nou clasa și maiestria compozițională în ”Drones”, un album concept, care spune povestea protagonistului, într-un mod deosebit, prin relatarea diverselor stări pe care acesta le experimentează – de la abandon și pierderea speranței la îndoctrinarea de către sistem ca dronă umană. 

Muse este un bun entertainer rock și ca exemplificare stau mărturie piesele „Psycho“, „Dead Inside“, „Reapers“ și „Aftermath“, pe care le vor interpreta cu siguranță în Piața Constituției.

Scenă de 20 metri lungime

Extrem de iubiți în România, rockerii de la Iron Maiden vor concerta în cea de-a doua zi de festival. Celebrul grup britanic va reveni în România pentru un alt show remarcabil, care face parte din turneul de promovare a  celui mai recent album lansat – „The Book Of Souls 2016“. Periplul celor de la la Iron Maiden a acoperit șase continente și 36 de țări, incluzând concerte în premieră în China, El Salvador și Lituania, a avut un imens succes la nivel mondial, iar albumul a ocupat primul loc în topurile muzicale din peste 40 de țări.

Potrivit organizatorilor, pro-duc-ția evenimentului va fi o premieră pentru România, scena măsurând 20 de metri lungime, 15 metri adâncime și 18 metri înălțime, iar sistemul de sunet și lumini va uimi publicul prezent.

”Fear Of The Dark”, ”The Trooper”, Powerslave”, ”The Number Of The Beast” și ”Wasted Years”, precum și alte hituri emblematice ale trupei, vor face parte din set-list, împreună cu piese de pe noul lor album de studio „The Book Of Souls“.

Cu peste 90 de milioane de albume vândute, peste 2.000 de concerte live susținute în 59 de țări, zeci de milioane de fani și 16 albume de studio de o calitate infailibilă, garantată prin puterea numelui trupei, Iron Maiden și-a câștigat statutul de cea mai influentă și venerată trupă rock din toate timpurile, pe care publicul nu se plictisește niciodată să o urmărească live, drept dovadă, interesul uriaș demonstrat și de fanii din România.

Ultimii confirmați

Dacă Muse și Iron Maiden au făcut deja cunoștiiță cu publicul bucureștean, Twisted Sister headliner-ul celei de-a treia zile de festival, vor veni pentru prima oară în România. Concertul de la București se află inclus în turneul ”40 and F*ck It!“ și va fi ultimul pe care celebra trupă americană îl va susține în cariera sa.

Format în 1973, la New Jersey, la inițiativa solistului vocal Dee Snider și chitaristului Jay Jay French (John Segall, pe numele său adevărat, cu origini românești), care ulterior i-au cooptat pe chitaristul Eddie Ojeda, bateristul Tony Petri și bass-istul Marc Animal Mendoza, Twisted Sister au adoptat o combinație de punk și metal, care a prins de la început în zona underground. Dacă în America nu s-au bucurat de popularitate prea mare, în schimb în Anglia, Twisted Sister a fost privit drept un grup șoc. Prima lovitura dată de grup la nivel mondial a fost albumul ”Stay Hungry”, apărut în 1984, un disc placat de trei ori cu platină, vândut în peste 4 milioane de exemplare, care a ieșit în evidență datorită unor piese precum „We’re Not Gonna Take It“, „I Wanna Rock, Burn In Hell“ și superba baladă „The Price“.  În 1987, a fost lansat ultimul album de studio din perioada de aur, Love Is For Suckers, după care grupul s-a destrămat. A revenit în atenție în 2001, de atunci, lansând două albume de studio și câteva produse live.

Abonamentul pe trei zile, la preț de două

Deși au inclus trupa americană pe afișul festivalului în urmă cu doar câteva săptămâni, organizatorii au decis ca prețurile abonamentelor să rămână neschimbate pentru toate cele trei zile ale evenimentului. Astfel, fanii care dețin deja un abonament pentru primele două zile de festival vor avea intrare liberă la concertul Twisted Sister.

Biletele și abonamentele au fost puse în vânzare prin rețeaua Eventim și online pe www.eventim.ro, prețurile fiind următoarele:

Abonament Rock The City:

 Acces general – 270 lei

 Golden – 367,20 lei

 Diamond – 464 lei

Bilete Muse (o zi):

Acces general – 194,40 lei

Golden – 270 lei

Diamond – 356, 40 lei

Bilete Iron Maiden (o zi):

Acces General -172,80 lei

Golden – 226,80 lei

Diamond – 291,60 lei

Bilete Twisted Sister (o zi):

Diamond – 248,40 lei

Golden – 194,40 lei

Acces general – 162 lei

Cele mai citite

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...
Ultima oră
Pe aceeași temă