15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalMoscova acuză rezistenţa poloneză că a executat evrei şi ucraineni în 1945

Moscova acuză rezistenţa poloneză că a executat evrei şi ucraineni în 1945

Cu ocazia aniversării a 75 de ani de la intrarea Armatei Roşii în Varşovia, pe un website dedicat “eliberării” Varşoviei “în flăcări” (n.r.), warsaw75.mil.ru, ministerul a postat arhive declasificate din acea epocă.

“Aceste documente atestă faptul că unităţile Armatei Krajowa au anihilat ucrainenii şi evreii din oraş şi că au luat ostatici ofiţeri sovietici care au scăpat de detenţia germanilor”, explică ministerul rus într-un comunicat, citat de France Presse.

Armia Krajowa (Armata Naţională, AK) a fost principala organizaţie de rezistenţă împotriva ocupantului nazist şi răspundea guvernului polonez aflat în exil, la Londra.

Antisemitismul în cadrul rezistenţei poloneze este o temă sensibilă în Polonia, notează AFP, via Agerpres.

Justiţia poloneză a condamnat astfel, la sfârşitul anului 2018, canalul german ZDF să plătească daune şi să publice scuze, după difuzarea unui documentar ce acuză o parte din AK de antisemitism.

Publicaţia Ministerului Apărării rus intervine în contextul creşterii tensiunilor ruso-poloneze pe tema Celui de-Al Doilea Război Mondial.

La sfârşitul lunii decembrie, prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki l-a criticat virulent pe preşedintele rus Vladimir Putin după ce acesta a acuzat Polonia că a colaborat cu Hitler.

Totodată, liderul de la Kremlin a minimalizat recent amploarea domeniului de aplicare al protocolului secret al pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august şi care a condus la împărţirea între sovietici şi nazişti a unei părţi din Europa de Est, inclusiv Polonia.

Putin a criticat de asemenea o rezoluţie recentă a Parlamentului European ce denunţa această invazie coordonată, acuzând UE că îi pune pe picior de egalitate pe sovietici şi nazişti.

URSS a atacat Polonia la 17 septembrie 1939, în timp ce armata poloneză lupta încă fără speranţă împotriva forţelor Berlinului. Sovieticii au ocupat o mare parte din teritoriul polonez. Germania a atacat URSS la 22 iunie 1941.

Cele mai citite

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

Puntea dintre jocurile virtuale și cele fizice

În peisajul jocurilor de noroc online, apariția cazinourilor live mobile a apărut ca o punte semnificativă între domeniul virtual și experiența tradițională a cazinourilor...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...
Ultima oră
Pe aceeași temă