1.2 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăInternaționalModelul chinez al lui Victor Orban

Modelul chinez al lui Victor Orban

La o lună după ce controversata lege a presei implementată de guvernul Victor Orban, jurnaliştii au început să fie daţi afară în masă şi premierul a fost acuzat că forţează presa să se conformeze regulilor impuse de el.

Jurnaliştii ungari susţin că au fost concediaţi pentru că erau prea critici, potrivit unui articol presseurop.eu. Purtătorul de cuvânt al noii organizaţii care furnizează acum toată producţia de ştiri, MTVA, a declarat: „Cine face o asemenea acuzaţie ar trebui să o susţină identificându-se.”

Cei peste 550 de jurnalişti şi-ar dori, poate, să vorbească, să-şi spună numele şi să tragă pe cineva la răspundere sau măcar să primească o explicaţie, dar contractele lor nu le permit să vorbească despre situaţia lor în raport cu angajatorul fără permisiunea acestuia. În caz contrar, nu vor mai primi compensaţia pentru concediere.

Cei afectaţi de restructurări spun că au fost daţi afară cei mai buni din breaslă, în condiţiile în care cei care au fost păstraţi nu spun nimic. Fără îndoială, aşadar, că restructurările au fost folosite pentru a scăpa de jurnaliştii nedoriţi.

Printre cei concediaţi se numără câştigători ai Premiului Pulitzer Ungar, moderatori cunoscuţi în întreaga ţară şi tineri cu talent. Cei promovaţi erau jurnalişti care puteau prelua transmisiile de ştiri, cu toate că înainte lucraseră pentru tabloide, sau editori precum Daniel Papp, fost purtător de cuvânt al presei pentru partidul de extremă dreapta, care a falsificat recent un raport asupra criticului lui Orban, Daniel Cohn-Bendit.

Zeci de jurnalişti s-au întâlnit, într-o zi, la Budapesta, aproape toţi concediaţi. Cei mai mulţi dintre ei îi priveau cu suspiciune pe cei care, deşi încă mai aveau o slujbă, veniseră la întâlnire – era o acţiune de solidaritate sau nişte spioni care aveau să întocmească rapoarte mai târziu? Un tânăr reporter era mândru că fusese dat afară. După spusele lui, acest lucru îi confirmase faptul că făcuse ceea ce era corect.

Cele mai citite

Un nou incendiu afectează o zonă întinsă la nord de Los Angeles

Un nou incendiu a izbucnit miercuri la nord de Los Angeles, ducând la ordine de evacuare într-o regiune deja lovită de incendii devastatoare, potrivit...

Donald Trump trimite 1500 de militari suplimentari la granița cu Mexicul

Președintele SUA Donald Trump 'a semnat un decret pentru (desfășurarea) a 1.500 de militari suplimentari la granița' cu Mexicul, a declarat miercuri purtătoarea sa...

Liga Campionilor: Real Madrid învinge la scor pe RB Salzburg 5-1/Feyenoord Rotterdam-Bayern Munchen 3-0/PSG-Manchester City 4-2

Real Madrid, deținătoarea trofeului, a obținut o victorie clară, miercuri seara, în penultima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, în timp ce Bayern Munchen...
Ultima oră
Pe aceeași temă