1.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalMinistrul de Externe al Olandei își recunoaște minciuna lansată despre Rusia și...

Ministrul de Externe al Olandei își recunoaște minciuna lansată despre Rusia și Putin

Zijlstra a pretins că l-a auzit pe preşedintele rus vorbind despre ambiţiile sale expansioniste în timpul unei întâlniri cu oameni de afaceri la casa de vacanţă a lui Putin în 2006. La acea vreme, Halbe Zijlstra lucra pentru compania petrolieră olandeză Shell.

Într-un interviu publicat la sfârşitul săptămânii trecute în cotidianul Volkskrant, ministrul a recunoscut însă că nu a participat la întâlnire, ci a ‘împrumutat’ anecdota de la o persoană a cărei identitate a dorit să o protejeze.

‘Am luat decizia că aceasta este o istorie geopolitică importantă. M-am plasat pe mine în poveste pentru a mă asigura că dezvăluirile nu erau despre persoana care s-a aflat cu adevărat acolo. Pentru că aceasta ar fi putut avea implicaţii pentru el sau pentru compania lui’, a explicat Zijlstra.

În versiunea iniţială, pe care Zijlstra a început să o relateze la conferinţele partidului VVD (liberal, al premierului Mark Rutte) în 2014, el a susţinut că se afla într-o încăpere din spate a vilei când l-au auzit pe Putin definind ‘Rusia Mare’ drept ‘Rusia, Belarus, Ucraina şi statele baltice’, şi adăugând că ‘Kazahstanul ar fi bine de avut’.

Îndoieli despre veridicitatea afirmaţiilor lui Zijlstra au apărut când fostul CEO al Shell, Jeroen van der Veer, a declarat pentru Volkskrant că actualul ministru nu a fost prezent la întâlnirea din 2006. Zijlstra a admis că nu a luat parte, dar a insistat că substanţa istoriei este adevărată.

Deplasare la Moscova

‘A fost înţelept să-mi protejez sursa în modul în care am făcut-o? Nu, nu a fost. Dar informaţia este corectă’, a declarat el, fără a confirma dacă sursa sa a fost Van der Veer.

Dezvăluirea survine într-un moment delicat pentru Zijlstra, care urmează să se deplaseze marţi la Moscova pentru prima sa întrevedere oficială cu omologul său rus Serghei Lavrov.

Partidul PVV al lui Geert Wilders (de extremă dreapta) a cerut o dezbatere în parlament în care ministrul de externe să dea explicaţii înaintea plecării în Rusia.

Consilierii de imagine ai VVD au folosit această anecdotă în octombrie pentru a combate criticile referitoare la lipsa de experienţă a lui Zijlstra în relaţiile internaţionale atunci când a fost numit în funcţie. Ministrul a declarat că i-a relatat premierului Mark Rutte varianta reală în urmă cu câteva săptămâni. Rutte, care se află în Coreea de Sud cu prilejul Jocurilor Olimpice, nu a comentat pe acest subiect, mai precizează site-ul olandez, citat de dcnews.ro.

 

 

Cele mai citite

Aglomerație pe pârtiile din Sinaia: Turiștii se înghesuie pe domeniul schiabil

Stațiunea Sinaia este plină de turiști în această duminică, în contextul weekendului premergător Crăciunului. Domeniul schiabil situat la peste 2.000 de metri altitudine, în Munții...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...
00:04:37

VIDEO 35 de ani de la Revoluție

Anul 2024 marchează trei decenii și jumătate de la Revoluția Română din decembrie 1989, un eveniment care a schimbat radical destinul și direcția țării....
Ultima oră
Pe aceeași temă