Imigraţia din blocul comunitar a scăzut de când britanicii au votat în 2016 pentru ieşirea din UE, dar rămâne un subiect politic sensibil înainte alegerilor generale din 2012.
Biroul Naţional de Statistică a anunţat că, în anul încheiat în iunie 2019, diferenţa dintre persoanele care s-au mutat în Marea Britanie şi cele care au plecat este de 212.000, cel mai scăzut nivel după anul încheiat în septembrie 2013.
Migraţia netă a cetăţenilor Uniunii Europene a scăzut la 48.000, cel mai redus nivel atins de la începerea raportărilor trimestriale, în 2009. Numărul de cetăţeni ai UE intraţi în Marea Britanie a fost cel mai scăzut din martie 2013, în timp ce un număr record de 151.000 au plecat din Marea Britanie, în perioada analizată.
Un număr net de 229.000 de imigranţi au sosit din afara UE, în aceeaşi perioadă.
Ministrul de Interne Priti Patel a salutat declinul, dar a spus că este nevoie de mai multe eforturi pentru a reduce fluxul de străini.
”Migraţia netă de peste 210.000 de persoane pe an este nesustenabilă şi nu este ceea ce doresc britanicii”, a spus Patel.
Premierul Boris Johnson s-a angajat să limiteze numărul de persoane care vin în Marea Britanie prin implementarea unui sistem pe puncte de tipul celui utilizat de Australia, în timp ce Partidul Laburist, aflat în opoziţie, a spus că politica în domeniul migraţiei ar trebui să răspundă nevoilor economiei.
”În timp ce numărul cetăţenilor UE care se mută în Marea Britanie este mai mare decât cel al celor care pleacă, migraţia netă din UE a scăzut din 2016, din cauza numărului mai mic de sosiri pentru muncă”, a anunţat biroul de statistică.
În schimb, migraţia netă provenită din afara UE a crescut treptat, în ultimii şase ani, mare parte datorită numărului mai mare de persoane care vin la studii.
Johnson a afirmat că Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană până la sfârşitul lunii ianuarie, dacă Partidul Conservator, din care face parte, va obţine o majoritate parlamentară în alegerile din 12 decembrie.