„În orice caz, acest zid va fi construit (…) însă la sfârşit Mexicul va plăti pentru zid”, a declarat Trump în timpul unui miting desfăşurat marţi seara, în Tennessee. „Ei vor plăti pentru zid şi ei vor avea de câştigat de pe urma lui”, a adăugat el.
Pena Nieto i-a replicat omologului său american pe contul său de Twitter, într-o postare pe un ton neobişnuit, în engleză şi spaniolă. „NU. Mexicul nu va plăti NICIODATĂ pentru un zid. Nici acum, nici altădată. Cordial, Mexicul (noi toţi)”, a scris pe Twitter preşedintele mexican.
Trump a ajuns la Casa Albă promiţând expulzarea a milioane de persoane fără acte şi construirea unui nou zid la frontiera dintre SUA şi Mexic, pentru a stopa imigraţia ilegală. A urmat cea mai gravă criză diplomatică din ultimele decenii între cele două ţări.
Frontiera americano-mexicană se întinde pe 3.100 de kilometri, dintre care o mie au deja un zid.
Noua insistenţă a lui Trump ar putea anihila eforturile celor două ţări în renegocierea în curs, de aproape zece luni, a tratatului de liber schimb nord-american (NAFTA), la care participă şi Canada, tratat în vigoare din 1994.
În aprilie, Trump a anunţat că va trimite mii de soldaţi ai Gărzii Naţionale la frontiera mexicană, unde ei ar putea rămâne până la construirea zidului.
La mijlocul lui mai, secretarul american pentru securitate internă, Kirstjen Nielsen, a anunţat că 1.600 de membri ai Gărzii Naţionale se află în prezent la post la frontiera mexicană şi că numărul lor ar putea creşte la 2.200.
Până la 4.000 de membri ai Gărzii ar putea fi desfăşuraţi de-a lungul frontierei care se întinde pe patru state americane.