19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInternaționalMembrii Ten Years After sunt nerăbdători să revină în România

Membrii Ten Years After sunt nerăbdători să revină în România

Anul trecut concertul Ten Years After s-a bucurat de un succes răsunător şi o atmosferă incendiară. Iată ce spun membrii trupei despre această experienţă: „Anul 2010 a fost unul foarte bun pentru noi, un an în care am ajuns, în premieră, în multe teritorii. În februarie am cântat la Bucureşti, în faţa unui public adorator. Oferta pentru turneul din acest an a venit ca o continuare fireasca”.
 
 Solistul vocal Joe Gooch a fost impresionat de frumuseţea româncelor şi de receptivitatea publicului, aşa că este nerăbdător să se întoarcă pe meleagurile româneşti: „Dupa primirea incredibilă de anul trecut, abia aşteptăm să revenim în ţara voastră” declară el plin de entuziasm. De altfel, Ten Years After pregăteşte o dedicaţie specială pentru spectatorii români.
 
 În formula Leo Lyons (chitară bas), Ric Lee (tobe), Chick Churchil (clape), Joe Gooch (chitară şi voce), Ten Years After va concerta în patru oraşe de pe teritoriul României:
 
 Bucureşti (Sala Palatului- 23 octombrie), 
 Iaşi (24 octombrie – Casa de Cultură a Sindicatelor), 
 Timişoara (25 octombrie – Sala Filarmonicii), 
 Cluj (26 octombrie -Casa de Cultură a Studenţilor), 
 
 Regalul de sonorităţi rock va fi întregit de prezenţa trupei RIFF, unul din cele mai prolifice nume ale scenei româneşti de profil, care va deschide fiecare din cele patru concerte.
 
 Biletele pentru spectacolul din capitală pot fi achiziţionate din reţeaua Vreau Bilet: Unirea Shopping Center – et. 2, locaţiile Music Box  (Matei Basarab 16 & Şoseaua Pipera nr 2), de la Sala Palatului sau pot fi comandate online de pe www.vreaubilet.ro. Preţurile variază între 60 şi 170 de lei, în funcţie de categoria de loc. 
 Pentru restul oraşelor, biletele se găsesc la casele de bilete ale sălilor de spectacol.
 
 
 În 1967, patru tineri muzicieni din Nottinghamshire, Anglia, Leo Lyons, Ric Lee, Chick Churchill şi Alvin Lee, au pus bazele trupei Ten Years After. În scurt timp ei au devenit cunoscuţi în toată lumea, fiind caracterizaţi drept cea mai explozivă formaţie rock a momentului. 
 
 Anul 1969 a marcat existenţa trupei, şi le-a asigurat intrarea în panoplia legendelor scenei rock, graţie bisului cu piesă „I’m Going Home”, de pe scena de la Woodstock. 
 
 Au urmat ani în care trupa a întreprins numeroase turnee, a lansat piese ce au ajuns pe primele poziţii în topurile vremii şi a scos albume ce s-au vândut în milioane de exemplare. 
  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă