4.9 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăInternaționalMarea tenismenă Martina Navratilova a fost diagnosticată cu cancer la gât și...

Marea tenismenă Martina Navratilova a fost diagnosticată cu cancer la gât și la sân

Marea jucătoare de tenis Martina Navratilova a fost diagnosticată cu cancer la gât și la sân în stadiul unu, a anunțat agentul ei pentru CNN într-un e-mail.

„Această dublă lovitură este gravă, dar încă se poate rezolva”, a spus femeia în vârstă de 66 de ani într-o declarație pe site-ul Asociației feminine de tenis (WTA).

„Sper să am un rezultat favorabil. O să fie greu pentru o vreme, dar voi lupta,” a spus aceasta.

Navratilova, care a câștigat 59 de titluri de Grand Slam în cariera sa, s-a luptat deja cu cancerul la sân în 2010.

Agentul lui Navratilova, Mary Greenham, a declarat că legenda tenisului a descoperit un ganglion limfatic mărit în gât în timpul finalei WTA de la Fort Worth, Texas, care a avut loc între 31 octombrie și 7 noiembrie.

I s-a făcut o biopsie, iar ulterior a fost diagnosticată cu cancer la gât în stadiul unu, a declarat agentul ei. În timp ce Navratilova era supusă unor teste la gât, agentul ei a spus că i s-a găsit o formă suspectă la sân, care ulterior a fost diagnosticată ca fiind cancer.

Greenham a spus că ambele cancere se aflau în stadii incipiente, cu rezultate foarte bune.

Navratilova s-a bucurat de o lungă carieră în care a câștigat 18 titluri de Grand Slam la simplu, 31 de titluri de Grand Slam la dublu și 10 titluri de Grand Slam la dublu mixt. Ea deține în continuare recordul all-time al circuitului WTA, cu 167 de titluri.

După ce s-a retras de la simplu în 1994, la vârsta de 38 de ani, a continuat să joace la dublu – și să câștige titluri – până la 40 de ani.

Ea a rămas implicată în sport ca antrenoare, prezentatoare și ambasadoare a circuitului WTA, subliniind importanța controalelor preventive pentru combaterea unor boli specifice, cum ar fi cancerul de sân.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

România și Ungaria comparate în raportul Eurostat: Producție industrială în favoarea noastră, dar țara vecină domină piața forței de muncă

În luna ianuarie 2025, Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene, a publicat Monitorul Statistic European, care include o analiză a indicatorilor economici din...

Criminalitatea organizată, responsabilă pentru 60% dintre breșele de securitate în 2024

În 2024, criminalitatea organizată a fost implicată în 60% dintre breșele de securitate la nivel global, conform unui raport citat într-un articol de specialitate....

Piața asigurărilor Casco: Creștere de 11% în primele 9 luni ale anului trecut

În primele nouă luni ale anului 2024, piața asigurărilor Casco a înregistrat prime brute subscrise de peste 2,9 miliarde de lei, marcând o creștere...
Ultima oră
Pe aceeași temă