13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalMarea Britanie va trimite înapoi migranții care intră ilegal

Marea Britanie va trimite înapoi migranții care intră ilegal

“Vă vom trimite înapoi”, a afirmat Johnson, întrebat de presă care este mesajul său către migranţii ilegali după ce autorităţile au interceptat o ambarcaţiune în largul litoralului sudic al Angliei. “Marea Britanie nu ar trebui privită ca un loc unde poţi automat să vii şi să încalci legea încercând să ajungi în mod ilegal”, a transmis el.

Potrivit BBC News, ministrul britanic de interne Priti Patel va discuta cu omologul francez după ce mai mult de 60 de migranţi au încercat joi să traverseze Canalul Mânecii. Patru bărci au fost interceptate de paza de coastă în largul comitatului Kent, iar două au debarcat pe o plajă din Sussex. Alte două ambarcaţiuni de cauciuc, în care se aflau 19 adulţi, 10 copii şi un bebeluş, au fost oprite de autorităţile franceze.

Mai mult de 900 de persoane, printre care cel puţin 80 de copii, au trecut Canalul Mânecii la bordul unor ambarcaţiuni de mici dimensiuni în acest an.  O purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne a declarat că traversarea Canalului cu barca înseamnă “un risc uriaş”, iar “bandele criminale care perpetuează această situaţie sunt nemiloase şi nepăsătoare faţă de pierderile de vieţi”.

“Continuăm să monitorizăm situaţia şi lucrăm strâns la toate nivelurile cu autorităţile franceze în această problemă”, a adăugat ea. Potrivit Ministerului de Interne, 65 de persoane care au ajuns ilegal cu astfel de ambarcaţiuni au fost returnate în ţări europene în acest an.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă