Cu doar câteva zile înainte de concertul Manu Chao La Ventura, echipa de producţie a evenimentului pune la punct toate detaliile pentru a-l face pe artist să se simtă ca la el acasă.
Manu Chao nu este deloc pretenţios în ceea ce priveşte transportul, acesta sosind în ţara noastră cu autocarul. Echipa sa a solicitat ca atât artistul, cât şi cei care îl insostesc pe tot parcursul turneului La Ventura să fie cazaţi la un hotel dintr-o zonă rezidenţială a Bucureştiului, unde camerele să fie cât se poate de primitoare şi comode. De asemenea, staff-ul lui Manu Chao şi-a exprimat dorinţa de a încerca în backstage atât mâncarea românească cât şi băutura tradiţională, astfel că în culise vor fi pregătite şi câteva sortimente de palincă şi ţuică autohtonă. Pe lângă acestea, artistul a solicitat multe fructe, atât proaspete cât şi confiate, peşte afumat, măslinele verzi, usturoi şi multe prăjituri. Nu trebuie să lipsească nici rădăcina de ghimbir, alături de lămâie şi mierea de albine bio din care artistul să îşi poată prepara singur ceaiul de ghimbir, benefic pentru voce. Trei membri din staff-ul artistului sunt vegetarieni, drept urmare din meniu nu trebuie să lipsească nici preparatele vegetariene.
Show-ul Manu Chao La Ventura va avea loc sâmbătă, 16 aprilie, la Sala Palatului din Bucureşti. Accesul în sală de spectacol se va face începând cu oră 19:00, în jurul orei 20:00 fiind programat să înceapă concertul trupei Madame Hooligan, urmat după o scurtă pauză de show-ul Manu Chao. Ultimele bilete pentru Manu Chao La Ventura mai pot fi achiziţionate la o singură categorie de preţ, respectiv 108 lei, suma la care se adaugă costul serviciilor de ticketing din magazinul Muzica, librăria Mihai Eminescu, The Ark (Uranus 150) şi Sală Palatului unde în funcţie de disponibilitate, se vor putea găsi şi în seara spectacolului, evenimentul fiind organizat de Emagic şi susţinut de Grolsch.