4.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInternaționalManevră NATO, forfecată de COVID-19

Manevră NATO, forfecată de COVID-19

Alianța Nord-Atlantică îşi va reduce principalul exerciţiu militar în acest an, ”Defender-Europe 20”, la care urmau să participe 37.000 de militari începând din aprilie până în mai, în şapte ţări europene, fiind reduse în special trupele americane, din cauza epidemiei de coronavirus, conform unor surse aliate pentru EFE.

”Defender-Europe 20 este un exerciţiu condus de Statele Unite. Statele Unite au anunţat că vor reduce numărul de participanţi americani şi vor evalua activităţile la Defender-Europe 20, ca răspuns la focarul de coronavirus”, a declarat un oficial al Alianţei pentru EFE, care a precizat că siguranţa personalului său este ”prioritară”.

Conform site-ului NATO, în cadrul Defender-Europe 20 se plănuise cea mai mare intrare de trupe americane în Europa din ultimii 25 de ani, astfel 20 000 de soldați ai SUA trebuiau să fie aduși direct din bazele propriului teritoriu.

 

Toate mișcările militare SUA către Europa s-au suspendat deja

 

Comandamentul forţelor americane în Europa (EUCOM) a spus, la rândul său, că ”exerciţiul a fost modificat ca mărime şi amploare” şi că, începând de vineri, toate mişcările de personal şi echipamente din Statele Unite în Europa au încetat. Mai mult decât atât, unitățile americane care au ajuns deja pe teritoriul european pentru Defender-Europe 20 vor fi trimise înapoi în SUA.

Aceste manevre, cele mai mari planificate de NATO în acest an, urmau să fie efectuate în şapte ţări europene: Belgia, Olanda, Germania, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia – au fost înregistrate cazuri de coronavirus în toate aceste ţări – unde urmau să fie desfăşurate trupe din 17 state aliate şi partenere.

Exerciţiile erau planificate în perioada 20 aprilie – 20 mai, dar mişcările echipamentelor şi ale personalului au început în februarie şi aveau să dureze până în iulie.

Scopul Defender-Europe 20 este de a consolida pregătirea strategică, prin implementarea unei forţe de luptă credibile în Europa, în sprijinul NATO şi al Strategiei Naţionale de Apărare, conform comandamentului SUA.

 

Americanii nu vor să mai vină, UE închide frontierele

Nu doar SUA și-au blocat granițele de teama pandemiei. Uniunea Europeană și-a închis, de asemenea, ”de marţi la prânz” frontierele cu exteriorul timp de 30 de zile, iar deplasările neesenţiale vor fi interzise pe teritoriul Franţei pentru a se limita propagarea pandemiei de coronavirus, anunţase de luni seara preşedintele francez Emmanuel Macron. ”Toate călătoriile între ţări neuropene şi Uniunea Europeană vor fi suspendate timp de 30 de zile”, a spus șeful de stat, care a insistat că „Suntem în război” (cu pandemia).

 

Un alt exercițiu NATO, anulat în întregime

Exerciţiul Cold Response 2020, la care urmau să ia parte peste 15.000 de militari ai NATO în nordul Norvegiei, aproape de graniţa cu Rusia, a fost și el anulat, în urmă cu doar o săptămână, din cauza temerilor generate de noul coronavirus.

”Dorim să menţinem capacităţile de luptă ale armatei astfel încât să putem susţine societatea în perioada turbulentă care vine”, a explicat şeful Centrului de operaţiuni al Armatei, Rune Jakobsen, într-o conferinţă de presă.

La exerciţiul prevăzut să se desfăşoare în perioada 12-18 martie urmau să participe soldaţi din zece state membre sau partenere ale Alianţei Nord-Atlantice. având ca obiectiv testarea capacităţii de luptă de mare intensitate în condiţii grele de iarnă.

Armata norvegiană vrea să ”evite să fie o povară pentru aparatul de sănătate civil”, care ar fi trebuit să-i furnizeze personal, a menţionat ofiţerul citat.

Ultimele cifre COVID-19

Noul coronavirus a făcut cel puţin 7.007 morţi în lume de la apariţia sa în decembrie 2019, potrivit unui bilanţ stabilit, luni, ora 17.00 GMT, de AFP plecând de la surse oficiale.

China numără 80.860 de cazuri (3.226 decese şi 67.490 persoane vindecate). Ţările cele mai afectate după China: Italia (2.158 de morţi, 27.980 cazuri), Iran (853 morţi, 14.991 cazuri), Spania (309 morți, 9.191 cazuri).

Cele mai citite

PSD, PNL și UDMR consideră lista USR un pretext pentru a ieși din discuțiile privind guvernarea

Documentul transmis de USR sub forma unui „to do list” fără a fi și argumentat în cadrul Coaliției reprezintă, din păcate, doar un pretext...

Armata rusă înregistrează un avans semnificativ pe frontul de est din Ucraina

Armata rusă a reușit o cucerire teritorială remarcabilă în luna noiembrie, avansând pe frontul de est din Ucraina și preluând controlul asupra a două...

Edi Iordănescu își continuă cariera în străinătate. „Nu se pune problema să antrenez în România!”

Fostul selecționer al României exclude o revenire în Superligă, anunțând că este aproape de a semna cu o echipă din afara țării. Edward Iordănescu, liber...
Ultima oră
Pe aceeași temă